Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:39 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Școala Gimnazială ,,Spiru Haret” Medgidia scoate la concurs un post vacant

ro

25 Dec, 2024 11:16 316 Marime text





Școala Gimnazială ,,Spiru Haret” Medgidia,  județul Constanța, organizează concurs, pentru ocuparea unui post de  administrator de patrimoniu III S.
Postul vacant este cu normă întreagă, iar durata timpului de lucru este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, pe perioada nedeterminată.

Condițiile generale de participare
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specific potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post

incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
 
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs
- studii superioare de lungă durată finalizate cu diplomă de licenţă în specialitatea inginer/subinginer, economist, conform art. 193 lit. l) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/ 04 iulie 2023 cu modificările și completările ulterioare;
- vechime minimă în domeniu: 1 an si 6 luni ;
- competențe IT: operare PC;
-cunoștințe accesare platformă SEAP, cunoștințe privind activitatea de achiziții publice;

-permis conducere categoria B
Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 a Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul
sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) Curriculum Vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pentru candidaţii cudizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii

Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice
Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea "conform cu originalul" de către secretarul comisiei de concurs.
 
Dosarele de concurs se depun la Scolii Gimnaziale ,, Spiru Haret” compartimentul secretariat, tel. 0341809991, persoana de contact Rotaru Elisabeta, email: scoalaspiruharetmedgidia@yahoo.com.
Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs: 17.01.2025 orele 12,00.

Etapele desfășurării concursului
Afişarea anunţului privind ocuparea prin concurs a unui (1) post de administrator patrimoniu perioadă nedeterminată – 24.12.2024
Dosarele pentru înscriere la concurs se depun la sediul Școlii Gimnaziale ,,Spiru Haret” Medgidia , Jud. Constanța, strada Teodor Aman nr. 44;
 depunerea dosarelor: 30.12.2024 - 17 .01.2025 - Luni-Vineri între orele: 09.00 – 12.00
 selecţia dosarelor, 20.01.2025, orele 10-12, la sediul instituţiei;
 afişarea rezultatelor la selecția dosarelor, 20.01.2025, ora 13,00, la sediul instituţiei;
 contestare selecție dosare, 20.01.2025 , orele 13,30 -15,00, la sediul instituţiei;
 afişarea rezultate la soluționarea contestațiilor selecției dosarelor, 20.01.2025, ora 16,00, la sediul instituţiei;
 proba scrisă în data de 27.01.2025, ora 08.30, la sediul instituției;
 afişarea rezultatelor de la proba scrisă: 27.01.2025, ora 12.00, la sediul instituţiei;
 proba interviu în data de 27.01.2025 , ora 13.00, la sediul instituției.
 afişarea rezultatelor de la proba de interviu: 27.01.2025 , ora 14.30, la sediul instituţiei;
 afişarea rezultatelor finale: 28.01.2025 , ora 14.30, la sediul instituţiei;
 termen contestare a probelor de concurs 28.01.2025 , orele 15.00-16.00, la sediul instituţiei;
 afişarea rezultate la soluționarea contestațiilor, 28.01.2025 , ora 17.00, la sediul instituţiei;
 afişarea rezultatelor finale, 28.01.2025 , ora 17.00, la sediul instituţiei;
– Conform HG 286/2011 sunt declaraţi admişi la proba scrisă candidaţii care au obţinut minim 50 puncte.
– Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba scrisă şi interviu.
 
Bibliografia
-Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023;
-Ordinul nr. 5726/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a
unităților de învățământ preuniversitar;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea
contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
- Hotărârea nr. 72/ 2014 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe;
-Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare; 
- Legea nr 22 din 1969 modificata si completata cu legea 54 din 1994 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau
instituțiilor publice.
-Ordinul nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor;
-Hotărârea nr. 2139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările și completările ulterioare;
 
Tematica pentru concurs
-Compartimentul Administrativ-organizare şi responsabilităţi;
-Norme generale si specifice privind achizițiile publice
-Dispoziţii generale, obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor;
-Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor;
-Gestionarea bazei materiale a institutiei publice;
-Oganizarea şi desfãşurarea activitãţilor privind sãnãtatea şi securitatea în muncã; Activitate de logisticã:
aprovizionare, achiziţii publice;
- Cunostinte de operare PC (Word, Excel si utilizare e-mail)

Documentele ce alcătuiesc dosarul candidatului vor fi aduse în ordinea menționată mai sus într-un dosar cu șină. Nu se acceptă dosare incomplete. La depunerea dosarului , candidatul va prezenta și documentele în original. Copiile actelor depuse la dosar se vor verifica cu originalele, conform precizărilor legale.

Relații suplimentare la sediul unităţii şcolare din orașul Medgidia, jud. Constanța, persoană de
Persoana de ontact: Rotaru Elisabeta, telefon /fax: 0341809991.
 
 
Citește și
Angajări ConstanțaSpitalul Municipal Mangalia angajează asistent medical debutant. Iată ce trebuie să faci
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii