Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa angajează. Vezi dacă te încadrezi
Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa angajează. Vezi dacă te încadrezi
31 Mar, 2025 10:58
ZIUA de Constanta
843
Marime text



Denumirea postului și structura din care face parte: ,,Referent IA,, în Biroul aprovizionare și evidență materială din Microstructura Sprijin logistic. Este vorba despre un singur un post, pe funcție de execuție.
Nivelul de studii al postului este cel de studii medii, iar durata și timpul de lucru este nedeterminată, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Documente obligatorii pentru întocmirea dosarului de concurs sunt următoarele:
a) formular de înscriere la concurs -tipizat- în care se va menţiona şi acordul persoanei care doreşte să candideze, privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, corespunzător fişei postului, în condiţiile în care va fi declarată „admisă” la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz și copie certificat de naștere.
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică:
– diplomă de bacalaureat însoțită de suplimentul descriptiv /foaia matricolă, adeverință care să ateste vechimea în muncă;
e) copia carnetului de muncă, adeverinţă eliberată de angajator pentru perioada lucrată, alte adeverințe care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, ștampilate și semnate de emitent;
f) certificat de cazier judiciar în original sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, precum (dată în faţa secretarului comisiei de concurs/examen). Declarația este valabilă până la data anterioară primei probe de concurs, dată la care se depune certificatul de cazier judiciar original;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului (va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii);
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) chitanță taxă înscriere concurs/examen = 50 lei (la casieria spitalului);
k) dosar plic.
Actele prevăzute la lit. b)-e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Condiţii generale sunt următoarele:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice privitoare la angajre sunt următoarele:
a) studii medii;
b) 6 ani și 6 luni vechime în specialitate;
c) cunoştinţe operare calculator.
d) nivel de acces la informaţii secret de serviciu, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate;
Vă prezentăm în rândurile de mai jos calendarul de desfăşurare a concursului:
Data limită, ora şi locul de depunere a dosarului de concurs este 11.04.2025, ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa
Termenul în care se afişează rezultatul selecţiei dosarelor de concurs este 16.04.2025, până la ora 09.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii.
Termenul în care se pot depune contestaţiile privind rezultatul selecţiei dosarelor de concurs este16.04.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96;
Termenul în care se afişează rezultatele contestaţiilor selecţiei dosarelor de concurs este 17.04.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
Datele de desfăşurare a probelor de concurs este proba scrisă – 06.05.2025, începând cu ora 10.00 şi interviul – 09.05.2025, începând cu ora 10.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa;
Termenele în care se afişează rezultatele pentru fiecare probă este proba scrisă – 07.05.2025, până la ora 10.00 şi interviul – 12.05.2025, până la ora 10.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa;
Termenele în care se pot depune contestaţiile este proba scrisă – 08.05.2025, până la ora 10.00 şi interviul – 13.05.2025, până la ora 10.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
Termenele în care se afişează rezultatele contestaţiilor este proba scrisă – 09.05.2025, până la ora 09.00 şi interviul – 14.05.2025, până la ora 09.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
Termenul în care se afişează rezultatele finale este 15.05.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii.
BIBLIOGRAFIA DE CONCURS PENTRU ÎNCADRAREA POSTULUI:
1. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (Capitolul I Secțiunea I, Secțiunea a III-a, Capitolul III, Secțiunea I, Capitolul IV, Secțiunea a III-a, art 144-146), publicată în Monitorul Oficial nr. 390 din 23 mai 2016;
2. Ordinul Ministrului Apărării nr. M.36/2008, pentru aprobarea Regulamentului logisticii operațiilor întrunite, Regulamentul din 17 aprilie 2008 (Capitolul I Secțiunea I, art 1-7, Capitolul II Secțiunea 1, art. 24-25, art. 29-31, Capitolul II Secțiunea 7, art. 88-96, Capitolul X, art. 309-312), publicat în Monitorul Oficial nr. 353 din 7 mai 2008;
3. Ordinul Ministrului Apărării nr. M.92/2013, Instrucțiuni privind scoaterea din funcțiune, declasarea și casarea activelor fixe și a bunurilor materiale, altele decât activele fixe, în Ministerul Apărării (Capitolul II art. 15-16, Capitolul III, art. 19, Capitolul IV, art.22), Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 1 octombrie 2013, modificat și completat prin Ordin nr. M.207 din 11 octombrie 2021;
4. Ordonanța nr. 51 din 12 august 1994 privind drepturile de echipament și materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 2-3, publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 29 august 1994;
5. Ordinul nr. M.25 din 25.02.2012 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind funcțiile de gestionar, răspunderea gestionarilor, predarea – primirea gestiunilor și gestionarea bunurilor în Ministerul Apărării Naționale (Capitolul II, art. 4 și 7, Capitolul III, art. 8, 9, 11 și 17, Capitolul IV, art. 21 și 29, Capitolul V, art. 43-44), publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 153 din 7 martie 2012;
6. Codul muncii (republicat) din 24 ianuarie 2003 (Titlul II, Capitolul I, art. 11-12, 20-21, 27-28, Capitolul II, art. 39, Capitolul III, art. 41, Capitolul IV, art. 49-51, Cap. V, art. 55 și 60) publicat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011;
7. Ordonanța de guvern (republicată) nr. 26 din 22 iulie 1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și Securitate națională și ale persoanelor private de libertate (art. 1 – 12), publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 09 aprilie 1998;
8. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1954/2005 pentru aprobarea Clasificației indicatorilor privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Anexa I – titlul II bunuri și servicii) publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1176 din 27.12.2005;
9. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015 privind documentele financiar contabile – Norme specifice de utilizare a documentelor financiar – contabile, Anexa nr. 2 – grupele II și III, publicate în Monitorul Oficial nr. 910 bis din 09.12.2015;
10. Ordinul nr. M.87/2021 pentru aprobarea Normelor de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale, (Capitolul III, secțiunile II și III), publicat în Monitorul Oficial al României nr. 481 bis din 10.05.2021;
11. Ordinul nr. M.191/2019 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă în Ministerul Apărării Naţionale (Capitolul III, secțiunea III) publicat în Monitorul Oficial al României nr. 900 bis din 07.11.2019.
Notă: Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare, după caz.
11. TEMATICA DE CONCURS PENTRU ÎNCADRAREA POSTULUI:
1. Achiziții publice. Dispoziții generale. Obiect, scop și principii. Autorități contractante. Organizarea și desfășurarea procedurii de atribuire. Reguli de publicitate și transparență. Modalități de atribuire. Procedurile de atribuire.
2. Principii generale. Noţiuni fundamentale. Domenii funcţionale şi conexe ale logisticii operaţiilor întrunite. Serviciile de campanie. Sistemul informatic logistic.
3. Declasarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe. Casarea bunurilor materiale. Dispoziții finale.
4. Drepturile de echipament și materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
5. Condiții privind ocuparea funcțiilor de gestionar. Garanții și răspunderi. Predarea-primirea gestiunii. Drepturile și obligațiile gestionarului privind primirea, păstrarea și eliberarea bunurilor.
6. Contractul individual de muncă. Încheierea contractului individual de muncă. Executarea contractului individual de muncă. Suspendarea contractului individual de muncă. Încetarea contractului individual de muncă.
7. Drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și Securitate națională și ale persoanelor private de libertate.
8. Încadrarea cheltuielilor pe titluri, articole și aliniate conform clasificației economice – titlul II, bunuri și servicii.
9. Norme specifice de utilizare a documentelor financiar – contabile, grupele II și III.
10. Instruirea personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naţionale. Instructajul introductiv general. Instructajul specific locului de muncă.
11. Pregătirea și instruirea personalului în domeniul securității și sănătății în muncă. Instruirea la locul de muncă.
Citește și:
Angajări ConstanțaSpitalul Orășenesc Hârșova angajează secretară! Vezi când va avea loc concursul (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii