A trecut un an de la semnarea contractului pentru ranfluarea navei Queen Hind, eșuată în Portul Midia
A trecut un an de la semnarea contractului pentru ranfluarea navei Queen Hind, eșuată în Portul Midia
14 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2525
Marime text
- Pe 14 ianuarie 2020, era semnat contractul pentru ranfluarea navei Queen Hind
- Pe 24 noiembrie 2019, la ora 11:30, nava Queen Hind a eșuat în Portul Midia
- Avea la bord pest 14.600 de berbeci
- Pe 25 februarie 2020 a fost adusă la cheu
- Ranfluarea navei a fost efectuată de Grup Servicii Petroliere, câștigătorul unei licitații organizată de CN APM Constanța
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a semnat, pe 14 ianuarie 2020, cu Grup Servicii Petroliere, contractul privind serviciile de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoaterea și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei.
Valoarea contractului era de 19.150.000 lei, durata acestuia fiind de 35 zile de la semnare. Procedura de selecție a început pe 31 decembrie 2019, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța invitând 9 companii din țară și străinătate, trei dintre ele depunând oferte.
Grup Servicii Petroliere anunța pe 25 februarie încheierea cu succes a ranfluării navei Queen Hind. Epava a fost transportată și asigurată la cheu. Peste 100 de angajați și colaboratori GSP au lucrat non-stop la acest proiect. Echipa de 20 de scafandri a lucrat chiar și în patru ture.
De altfel, pe 24 noiembrie, aproape de ora 12.00, nava Queen Hind era înclinată în portul de la malul mării. Nava a fost îndreptată, dar zile întregi autoritățile s-au chinuit să scoată cadavrele ovinelor din apă, dar și cele prinse în navă.
Citește și
Un an de la eșuarea navei Queen Hind, în Portul Midia. Cronologie, ranfluare și încercarea de a vinde epava
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii