Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune la Cumpăna, județul Constanța Polițiștii promovează Campania ”Scuzele nu schimbă realitatea” (FOTO)

ro

18 Jul, 2024 15:33 836 Marime text

La data de 17 iulie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au acționat pentru prevenirea violenței domestice, în rândul persoanelor vulnerabile din comuna Cumpăna, în cadrul Campaniei ”Scuzele nu schimbă realitatea”.

Potrivit IPJ Constanța, astfel, polițiștii le-au vorbit acestora despre violența în familie, respectiv formele de manifestare, prevederile legale, măsuri de siguranță și servicii sociale disponibile.

De asemenea, au discutat despre aplicația Bright Sky RO, ce le oferă utilizatorilor, persoane aflate într-o relație abuzivă sau celor ce sunt îngrijorate pentru o persoană cunoscută, asistență și informații utile în cazul situațiilor de abuz. 

Aplicația este disponibilă gratuit în Google Playstore și în App Store și poate fi instalată atât pe terminalele de operare Android, cât și pe cele cu iOS.
 

Aplicația pune la dispoziție persoanelor aflate în situație de abuz informații despre formele violenței ăn familie și  permite evaluarea siguranței unei relații prin simpla completare a unui formular electronic.

Totodată, prezintă informații și sfaturi legate de hărțuire și de consimțământul în relațiile sexuale, prezentând studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișat cel mai frecvent în relațiile intime.- a mai punctat sursa citată. 


Aplicația oferă o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorii să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află.
Concomitent, permite accesul la informații despre cauzele și consecințele abuzului, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă a violenței domestice (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță) și măsurile care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online.

De asemenea, aplicația Bright Sky RO oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial, la o adresă de email aleasă de către victimă, printr-o funcție ce folosește text, video sau foto. 


Informațiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanțele de judecată.

Polițiștii recomandă descărcarea aplicației pe telefoanele mobile și parcurgerea paginilor aplicației, de către fiecare persoană agresată de partener sau de altcineva din familie, pentru a afla informații care o pot ajuta să învețe să recunoască semnele abuzului, să caute ajutor specializat ori să completeze un jurnal privat referitor la situația dificilă în care se află.

 În scopul reducerii riscului victimal, recomandările polițiștilor sunt următoarele:     
       
-Bătaia nu este ruptă din rai, nu o accepta ca pe o normalitate, nu tu ești vinovat(ă)  pentru comportamentul abuziv al agresorului!
-Schimbarea începe cu tine, cere ajutorul, sună la 112 când ești în pericol!

-Cere ajutorul organizațiilor care oferă cosiliere, sprijin, adăpost!
-Spune NU violenței în familie!



foto: IPJ Constanța 


Citește și:

Scandal și violență în Constanța! Ce a făcut bărbatul reținut de Poliție?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii