Afaceri Constanța O parte din patrimoniul societăţii Creative Eye a fost transmis către Apeirogon ASSET Management SRL. Detalii din procesul de divizare parţială!
Afaceri Constanța: O parte din patrimoniul societăţii Creative Eye a fost transmis către Apeirogon ASSET Management
12 Sep, 2024 12:08
ZIUA de Constanta
483
Marime text
- A fost aprobat procesul de divizare parţială a Creative Eye în interesul asociaţilor, prin transmiterea cu titlu universal a unei părţi din patrimoniul societăţii Creative Eye, care corespunde Activităţii Transferate, către Apeirogon ASSET Management SRL.
- Firma Apeirogon ASSET Management SRL este deținută de Nedea Daniela-Andreea și Nedea Ionuț, fiecare cu câte 50% din capitalul social.
- De asemenea, Nedea Ionuț este asociat unic și administrator al Creative Eye SRL.
Ionuţ Nedea şi Daniela-Andreea Nedea, asociați în Apeirogon Asset Management SRL au aprobat mai multe decizii în adunarea generală din data de 15.07.2024.
Având în vederea că asociaţii intenţionează să aprobe iniţierea unui proces de divizare parţială prin care Creative Eye SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, Bulevardul Mamaia nr. 281C, Lot 1 transmite cu titlu universal o parte din patrimoniul acesteia, care corespunde activităţii specifice aferente prestării serviciilor de închiriere şi subînchiriere bunuri imobiliare proprii sau închiriate (denumite în continuare "Activitatea Transferată") către Societate, în conformitate cu prevederile legale şi statutare relevante aplicabile, cu renunţarea la formalităţile de convocare, asociaţii societății au aprobat mai multe decizii.
Astfel, s-a aprobat iniţierea procesului de divizare parţială a Creative Eye în interesul asociaţilor, prin transmiterea cu titlu universal a unei părţi din patrimoniul societăţii Creative Eye, care corespunde Activităţii Transferate, către Apeirogon ASSET Management SRL. Ca urmare a divizării parţiale, asociatului unic al Creative Eye îi vor fi alocate părţi sociale în capitalul social al Apeirogon ASSET Management SRL.
Proiectul de divizare parţială va fi întocmit pe baza situaţiilor financiare ale Creative Eye la data de 31 decembrie 2023 şi a situaţiilor financiare ale Societăţii la data de 31 Decembrie 2023, care sunt datele de referinţă ale divizării parţiale.
Având în vedere valoarea negativă a activului net al Societăţii la data de referinţă, se aprobă să fie luată în considerare valoarea nominală a unei părţi sociale a Societăţii ca valoare contabilă pe parte socială, în scopul calculării raportului de schimb al părţilor sociale.
Având în vedere că în urma procesului de divizare care va fi iniţiat potrivit prezentei decizii, Creative Eye nu va înceta să existe (divizare parţială), se aprobă ca în scopul redactării proiectului de divizare, în conformitate cu Ordinul nr. 897/2015, Creative Eye să transfere către Societate alte elemente de capital propriu în locul capitalului social, anume rezultatul curent al anului 2023 (care la data efectivă a divizării vor avea natura de rezultat reportat). Renunţarea la anumite formalităţi prevăzute de Legea Societăţilor.
Publicarea proiectului de divizare parţială
Se aprobă publicarea proiectului de divizare parţială în mod integral prin intermediul paginii web a Societăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (21) din Legea Societăţilor nr. 31/1990. Împuternicirea administratorului Societăţii în vederea elaborării şi semnării proiectului de divizare parţială
Se aprobă împuternicirea administratorului Nedea Ionuţ, cu posibilitatea de sub-delegare fără a fi necesară o aprobare prealabilă, în vederea elaborării şi semnării proiectului de divizare parţială aferent procesului de divizare ce face obiectul prezentei hotărâri, precum şi în vederea executării şi semnării oricăror alte documente (incluzând, fără a se limita la declaraţia privind modalitatea de publicare a proiectului de divizare parţială), plata oricăror taxe şi îndeplinirea oricăror alte formalităţi necesare pentru a aduce la îndeplinire şi a face opozabile terţilor dispoziţiile prezentei hotărâri.
Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 4148 din data de 10 septembrie 2024.
Despre Apeirogon ASSET Management SRL
Înființată în anul 2007, firma are sediul social pe strada Căprioarei, Nr. 42 din Cheia, Județ Constanța și desfășoară activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client). Firma este deținută de Nedea Daniela-Andreea și Nedea Ionuț, fiecare cu câte 50% din capitalul social. De administarea societății se ocupă Nedea Ionuț.
Potrivit termene.ro, Nedea Daniela-Andreea mai este asociat în Easy TRIP SRL Constanța, Zest Food SRL Giurgiu. La rândul său, Nedea Ionuț mai este asociat unic și administrator în Creative Eye SRL Constanța, Easy Trip SRL Constanța, Hoteliera SRL București, Alvanda Europe SRL Bihor, Ami Com SRL Constanța și Exturipedia SRL Constanța.
În anul 2023, Apeirogon ASSET Management SRL, cu un singur salariat, a avut o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 29.946 lei.
Despre Creative Eye SRL
Înființată în anul 2003, firma are sediul social pe bulevardul Mamaia, Nr. 281C din Constanța și desfășoară activități ale tur-operatorilor. Nedea Ionuț este asociat unic și administrator al Creative Eye SRL.
În anul 2023, Creative Eye SRL a declarat o cifră de afaceri de 29.574.881 lei, 43 de salariați și un profit de 13.989.186 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
Firme din Constanța: Modificări de obiect de activitate în compania controlată de fratele unui fost director din administrația Mazăre
O firmă cu capital româno-cipriot din Constanța a făcut modificări în Transporter SRL din Giurgiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii