CCR Limitările legale privind dreptul de contestare a autorizațiilor de construire încalcă Constituția
CCR: Limitările legale privind dreptul de contestare a autorizațiilor de construire încalcă Constituția
10 Nov, 2024 11:07
ZIUA de Constanta
356
Marime text
Judecătorii constituționali au decis că două prevederi legale, conform cărora doar prefectul poate ataca în instanță autorizațiile de construire emise ilegal și cea care conferă un caracter facultativ suspendării autorizației și opririi lucrărilor până la soluționarea cauzei, sunt neconstituționale.
Curtea Constituţională (CCR) a decis, joi, ca două dintre prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții sunt neconstituționale.
Astfel, prima prevedere sancționată de CCR este aceea conform căreia doar prefectul poate ataca în instanţă, în urma controlului făcut de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), autorizaţiile de construire sau de desfiinţare a unor construcţii emise cu încălcarea legii.
Astfel, articolul 12 alin. (1) al actului normativ menționat specifică faptul că ”autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a ISC”.
Conform unui comunicat de presă al instituției, o astfel de impunere ”contravine art. 52 alin.(1) raportat la art. 21 alin.(1) din Constituție, sub aspectul dreptului constituțional al oricărei persoanei vătămate printr-un act administrativ de a se adresa justiției pentru apărarea dreptului sau interesului său legitim”.
Cea de-a doua prevedere catalogată de CCR ca fiind neconstituțională este aceea prevazută de cel de-al doilea alineat al aceluiași articol 12, conform căruia ”o dată cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei”, scrie avocatnet.ro.
În acest caz, judecătorii CCR au considerat că a fost încălcat art.123 alin.(5) din Constituție, care conferă efect suspensiv de drept acțiunii exercitate de prefect în virtutea dreptului său de tutelă administrativă, prin aceea că formularea din Legea 50/1991 conferă un caracter facultativ suspendării executării actului administrativ atacat de prefect. Articolul constituțional încălcat prevede clar că ”Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept”.
Atenție! Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii, iar legislația națională trebuie armonizată cu prevederile acestora.
Citește și
Ivanov Rezidențial SRL a chemat în judecată Primăria Constanța pentru mai multe autorizații de construire

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii