Complexul de locuințe deținut de Sigur Industrial Construct SRL, fosta Baumeister, pe strada Duiliu Zamfirescu din Constanța, scos la mezat (document)
Complexul de locuințe deținut de Sigur Industrial Construct SRL, fosta Baumeister, pe strada Duiliu Zamfirescu
07 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3623
Marime text
Lichidatorul judiciar al Sigur Industrial Construct SRL (fosta Baumeister) anunță organizarea și desfășurarea unei licitații pentru valorificarea unui complex de locuințe și teren deținute de debitoare. Mai exact, este vorba despre un complex de locuințe S+P+5E+6E (retras) și teren aferent, situate în Constanța, strada Duiliu Zamfirescu nr. 34. Complexul a fost evaluat la prețul de 2.159.500 de euro.
Imobilul S+P+5E+6E (retras) are o suprafață construită de 1.160 mp, suprafață utilă de 6.466,15 mp, suprafață desfășurată de 7.655 mp, iar terenul are o suprafață de 3.000 mp. Complexul a fost construit în anii 2008 - 2012, stadiul actual fiind de structură în curs de execuție. Pentru înscrierea la licitație este necesară constituirea unei garanții de participare și îndeplinirea unor formalități. Această licitație nu are data specificată.
Povestea imobilului de pe Duiliu Zamfirescu
În octombrie 2006, Consiliul Local Constanța aproba Planul Urbanistic de Detaliu - Construire Complex Rezidențial S+P+5-6E, cu asigurarea a 73 de locuri de parcare în limita terenului, pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 34, lot 2, teren în suprafață de 3.006 mp, conform documentației anexate care face parte integrantă din hotărârea respectivă. Terenul, identificat cu nr. cadastral 14687/2/2, fiind înscris în Cartea Funciară sub nr. 53719, așa cum rezultă din Încheierea nr. 16102/2006 eliberată de OCPI Constanța, era atunci proprietate a SC West House Group SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare 2862/2006, autentificat de notar public Cristina Budei. La acea data, Westhouse Group SRL, subsidiară a RomReal, condusă în România de defunctul Kay Tonnes Thorkildsen, propunea ca pe acest amplasament să se realizeze 73 de unități locative (garsoniere, apartamente cu două/trei camere). Proiectul propunea inclusiv amenajarea subsolului ca parcare pentru 56 de autoturisme, iar la nivelul solului, alte 17 locuri de parcare, în limita proprietății. Restul de teren avea destinația de spațiu verde și alei pietonale. Pentru Central Apartments, așa era denumit proiectul de pe Duiliu Zamfirescu, Baumeister, împreună cu Nova Group Real Estate (TNG), s-a asociat cu Westhouse Group pentru a finaliza lucrările. Cele două firme aparțineau omului de afaceri Dan Adamescu, cel care deținea, printre altele, Unirea Shopping Center și hotelul Rex.
Sigur Industrial Construct SRL, în datele Registrului Comerțului
Înființată în anul 2008, Sigur Industrial Construct SRL are sediul social în București, Piața Unirii, nr. 1, magazin Unirea, Corpul Călărași, etaj 5. Firma provine din schimbarea sediului din alt județ. Capitalul social subscris, de 141.500 lei, integral vărsat, este compus din 1.415 părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 100 lei. Asociați persoane juridice sunt: The Nova Group Investments BV, din Olanda, cu 99,93% din capitalul social, și International Business Center Modern SRL, cu 0,07% din capitalul social. Administratori speciali sunt Antonescu Bogdan și Munteanu Silviu Bogdan. Lichidator judiciar este Silvan Gavenea, Adriana Doiciu și Asociații SPRL.
Cenzorul societății este SC GP Contaf SRL, reprezentat prin Fugaciu Mihăilescu Petre. Sigur Industrial Construct SRL se ocupă de lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. În anul fiscal 2016, societatea a avut doi salariați, a declarat o cifră de afaceri de 596.735 lei și o pierdere de 5.310.255 lei. De asemenea, în anul 2017, firma cu 2 salariați a înregistrat o cifră de afaceri de 522.427 lei și o pierdere de 1.679.416 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: un singur salariat, o cifră de afaceri de 748.919 lei și un profit de 9.302 lei.
International Business Center Modern SRL, în datele Registrului Comerțului
Înmatriculată în anul 1992, International Business Center Modern SRL are sediul în București. Capitalul social subscris, de 519.600 de lei, integral vărsat, este compus din
21.650 părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 24 lei. Asociați persoane juridice sunt: The Nova Group Investments B.V, din Olanda, cu 94% din capitalul social, și LIDO SA, cu
6% din capitalul social. Administrator este SC TNG Real Estate Management SRL, reprezentat prin Antonescu Bogdan și
Adamescu Bogdan Alexander. International Business Center Modern SRL se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
În anul fiscal 2016, societatea cu 7 salariați a declarat o cifră de afaceri de 6.132.159 lei și o pierdere de 139.779 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 9 salariați a raportat o cifră de afaceri de 7.299.010 lei și un profit de 195.702 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: 10 salariați, o cifră de afaceri de 5.326.887 lei și o pierdere de 2.040.006 lei.
În secțiunea Documente puteți consulta anunțul de participare la această licitație.
Citește și:
Central Apartments, proiectul început de Westhouse Group În locul unui ansamblu rezidențial de lux, niște ruine de coșmar (galerie foto+video+document)
Dan Adamescu, suspendat din administrația Intercontinental România SA
Modificări în Compania Hotelieră Intercontinental România SA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii