Consilier prezidențial, numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (DOCUMENTE)
Consilier prezidențial, numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (DOCUMENTE)Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale, Mihaela Ciochină , născută în anul 1967 este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale (1992). A participat la seminarii interne și internaționale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare, statutul funcționarului public. Din anul 1992 și până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.
Potrivit declarației de avere publicate în data de 14 iunie 2021, Mihaela Ciochină nu deține terenuri, locuințe sau autoturisme. A menționat doar un credit contractat în anul 2020 de la Raiffeisen Bank și scadent în anul 2025, în valoare de 10.000 de euro.„A colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici. Desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
Autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare și statutul parlamentarului în România, dintre care amintim: „Elemente de noutate în procedura de legiferare, urmare a revizuirii Constituţiei şi regulamentelor parlamentare” (Revista de Drept Public nr. 4/2003); „Unele consideraţii privind răspunderea membrilor Parlamentului în lumina Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor” în Răspunderea în dreptul constituţional (Bucureşti, 2007).
Mihaela Ciochină a fost numită Consilier Prezidențial la data de 14 ianuarie 2015. Aceasta a fost Consilier Prezidențial la Departamentul Constituțional Legislativ“ - se mai arată în informațiile de pe site-ul Administrației Prezidențiale.
De asemenea a menționat salariul obținut de la Administrația Prezidențială în valoare de 153.312 lei.
În Declarația de Interese publicată pe 14 iunie 2021 nu este menționat nimic.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secțiunea „Documente” a materialului puteți vizualiza ultimele declarații de avere și de interese, documente depuse de Mihaela Ciochină.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp