Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:07 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii USR Constanța au reușit oprirea modificării regulamentului de publicitate ce permitea acoperirea clădirilor din zona istorică a orașului cu panouri publicitare gigant

ro

27 Jun, 2024 20:13 806 Marime text
Proiectul de modificare a regulamentului de publicitate, care ar fi transformat Peninsula din Constanța într-un spațiu aglomerat de reclame, a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din această lună.

Este vorba despre proiectul nr. 24 care se afla pe ordinea de zi și care a fost retras de primar din cauza lipsei avizului de la Comisia nr. 2 de Urbanism. Acest aspect s-a datorat faptului că nu a existat cvorum la Comisie. 
  

Proiect de hotărâre nr. 276/2024 pentru modificarea HCL nr. 105/2021 privind aprobarea Regulamentului local de publicitate la nivelul municipiului Constanța; - RETRAS, din cauza lipsei avizului de la Comisia de specialitate nr.2 - Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură- se arată în conținutul proiectului retras de pe ordinea de zi a ședinței. 

 

Clădirile istorice trebuie protejate, restaurate și puse în valoare, însă nu asta este viziunea primarului Chițac. Avem datoria de a proteja și de a transmite generațiilor viitoare moștenirea istorică unică pe care o are Constanța. - au transmis reprezentanții USR Constanța.



Iată comunicatul de presă pus la dispoziție de USR Constanța: 

Consilierii USR Constanța au reușit să oprească tentativa aberantă a primarului Vergil Chițac de a permite acoperirea clădirilor din zona istorică a orașului cu panouri publicitare gigant.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din această lună, primarul a introdus pe ordinea de zi un proiect de modificare a regulamentului de publicitate ce ar fi permis ca Peninsula să arate ca un bâlci.

Colegii noștri, consilierii municipali Cristiana Popescu  și Cătălin Iacob, au boicotat Comisia 2 prin absență. Nu a existat cvorum pentru aviz și, astfel, proiectul a fost retras se pe ordinea de zi.

O altă măsura abuzivă pentru zona istorică, precum regulamentul de acces, pe care Chițac a vrut să o pună în aplicare, cu sprijinul consilierilor PSD și PNL, fără a se consulta cu cetățenii. Suntem siguri că nu se vor opri aici, însă USR se va opune prin toate căile legale posibile.


Clădirile istorice trebuie protejate, restaurate și puse în valoare, însă nu asta este viziunea primarului Chițac. Avem datoria de a proteja și de a transmite generațiilor viitoare moștenirea istorică unică pe care o are Constanța.



Citește și:

Ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Constanța! Vezi ce proiecte au fost aprobate (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii