Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțenii mai au de așteptat până la reabilitare Parteneri și subcontractori. Date complete despre societățile care s-au „băgat“ în afacerea Cazinoul

ro

07 Oct, 2019 00:00 3507 Marime text
Cu două firme-vârf de lance aflate în litigiu la CNSC pentru obținerea contractului, reabilitarea Cazinoului din Constanța mai are încă de așteptat. În paralel, ZIUA de Constanța vă prezintă pe larg, în ediția de astăzi, date inedite despre partenerii cu care societățile Eldiclau, respectiv Aedificia Carpați au bătut palma pentru a realiza lucrarea pe care constănțenii o așteaptă de atâta vreme.
 
După cum arătam în ediția anterioară, societățile Eldiclau și Aedificia Carpați și-au înaintat, fiecare, punctele de vedere la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor în dosarul ce privește Cazinoul. Acum, rămâne de văzut când va lua Consiliul o decizie legată de licitația pentru Cazino și care va fi aceasta.
În ce privește parteneriatele pentru obținerea contractului, este de spus că Eldiclau a bătut palma cu firmele Telekom Romania Mobile Communications SA, Research Consorzio Stabile Societa Consortile A SRL și Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA.
 

Echipa Eldiclau

 
La o primă vedere, ar putea părea puțin ciudat ca firma Telekom să liciteze pentru reabilitarea Cazinoului. Cu toate acestea, societatea are printre cele 287 de activități secundare declarate la Registrul Comerțului și „activități de arhitectură“, precum și „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea“.
 
Potrivit Registrului Comerțului, Telekom Romania Mobile Communications SA a fost înființată în 1999 și la momentul de față are un capital social subscris de 5.312.467.510 de lei, integral vărsat. Printre acționarii săi se numără și trei persoane juridice: Societatea Națională de Radiotelecomunicații SA (cu 3 acțiuni - 0, 0000006%), Telekom Romania Communications SA (peste 30%) și, respectiv, Helenic Telecommunications Organization SA, cu sediul în Atena, Grecia (cu peste 69,99%).
Persoane împuternicite sunt: cetățeanul grec Mazarakis Charalampos (administrator și președinte al consiliului de administrație), Fabian-Loretti Mihăilescu (administrator), slovenul Miroslav Majors (administrator și director general), cetățeanul german Daniela Bujic (administrator), grecul Konstantinos Liamidis (administrator), Eirini Nikolaidi (născută în Atena, administrator și membru în CA), dar și germanul Nicolas Mahler (administrator și membru în CA).
 
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)“.
În 2016, firma a avut o pierdere brută de 204.672.109 lei, un număr mediu de salariați de 924 și o cifră de afaceri netă de 1.959.365.248 de lei. În 2017, pierderea brută a fost de 449.167.120 de lei, numărul mediu de salariați a fost de 866 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 2.115.191.557 de lei. În 2018, pierderea brută a fost 661.549.207 lei, numărul mediu de salariați a fost 1640, iar cifra de afaceri netă a fost 2.113.113.726 de lei. Telekom Romania Mobile Communications SA apare și în societățile Germanos Telecom Romania SA și Telemobil SA, ambele radiate.
 
Celălalt partener al Eldiclau pentru Cazinoul constănțean, Research Consorzio Stabile SC ARL este, după cum arătam și în alte ediții, sucursala din București a unei firme din Napoli. Alături de Actaeon SA, firma cu rădăcini în Italia a prins recent o nouă șansă pentru reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, după ce a fost admisă contestația Actaeon pentru licitație.
 

Pentru a reveni însă la Research Consorzio Stabile, Sucursala București a firmei din Napoli a fost înființată în 2017, iar administrator este italianul Dario Bifulco. Potrivit Registrului Comerțului, firma mamă se numește Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. și are sediul în Napoli.
 
Sucursala București a firmei are ca domeniu principal de activitate „activități de consultanță pentru afaceri și management“, iar activitățile secundare includ lucrări de construcții de clădiri, drumuri și poduri. În anul 2017, firma avut un profit brut de 235.201 lei, doi angajați și o cifră de afaceri netă de 778.326 de lei.
Nu în ultimul rând, ultimul mare partener al Eldiclau pentru Cazino este firma ieșeană
Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, înființată în 1994. Capitalul social subscris al acesteia este 595.000 de lei, integral vărsat. Acționarii sunt ieșeanul Sorin Ruxanda (1%), Camelia Gabriela Untu (2%), Rodica Gazi (4%) și bucureșteanca Viorica Frunză (93%), care este și administratorul firmei.
 
Societatea se ocupă, în principal, cu activități de arhitectură, dar printre cele aproape 200 de activități secundare se numără, de pildă, și repararea bijuteriilor, ori învățământ cultural, ori chiar servicii privind sistemele de securizare.
 
În 2016, firma a avut un profit brut de 54.510 lei, un număr mediu de 19 salariați și o cifră de afaceri netă de 5.155.795 de lei. În 2017, profitul brut s-a ridicat la 31.229 de lei, numărul mediu de salariați a rămas 19, iar cifra de afaceri netă a fost 4.703.819 lei. În 2018, profitul brut a fost 47.080 de lei, numărul mediu al angajaților a fost 7, iar cifra de afaceri netă a fost 4.611.477 de lei.

 
Firma Impex Romcatel Cercetare Proiectare figurează și în societatea Rom Construct Serv SRL, înființată în 2009 și în prezent radiată.
Totodată, numele Vioricăi Frunză se leagă de Alimentara 84 Laur SA, Iassy Tour SRL, New Euro Trading SRL și Pro-Rom SA, toate radiate, dar și de Impex Romcatel Servicii, înființată în 2012 și aflată în funcțiune. Firma se ocupă cu „activități de consultanță pentru afaceri și marketing“.
 
Foarte interesant, printre ofertanții de vârf pentru Cazino și-au făcut loc și mici subcontractanți. Astfel, din echipa Eldiclau mai fac parte și firmele Hoiura Electro Construct SRL, Facility Instal SRL, precum și Helinick SRL.
 
În ce privește societatea bucureșteană Hoiura Electro Construct SRL, aceasta a fost înființată în anul 2004 de către Horia Iustin Rădoi și Valentina Narcisa Rădoi, primul fiind și administrator. Domeniul principal de activitate era reprezentat de „lucrări de instalații pentru clădiri“, iar activitatea principală – lucrări de instalații electrice. Potrivit www.vrajitorul.eu, în 2017, firma a avut un profit brut de 1.333.885 de lei, un număr mediu de șapte salariați și o cifră de afaceri de 2.277.593 de lei.
La rândul său, Facility Instal SRL a fost înființată în 2009, acționarii săi de atunci fiind Raluca Andreea Tănase și Gabriela Alina Savin, ambele având și calitatea de administratori. Între timp, Raluca Andreea Tănase s-a retras din firmă. Societatea se ocupă cu „lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat“. Potrivit www.vrajitorul.eu, Facility Instal a avut în 2018 un profit brut de 167.727 de lei, un număr mediu de 9 salariați și o cifră de afaceri de 988.158 de lei.
 
Nu în ultimul rând, Helinick SRL a fost înființată în 1991, în București, avându-i ca acționari pe Ioan Marius Retegan și pe cetățeanul german Eichhorn Hellfried. Între timp, potrivit Registrului Comerțului, acționarii de la acest moment sunt Claudia Retegan (20%), Ioan Marius Retegan (este și administrator și deține 70%), Viorel Gabriel Tuleș (3%), Adrian Laurențiu Bartha (3%), Adrian Ioan Adam (1%) și Cristian Manea (3%).
Firma se ocupă cu lucrări de instalații electrice, dar printre activitățile secundare ale acesteia se numără și activități de arhitectură ori de inginerie. În 2016, a avut un profit brut de 1.020.951 de lei și o cifră de afaceri netă de 47.661.682 de lei. În 2017, profitul brut a fost 606.554 de lei, numărul mediu de salariați a fost de 150, iar cifra de afaceri netă 47.737.153 de lei. În 2018, profitul brut a fost de 1.475.811 lei, numărul mediu de salariați a fost 144, iar cifra de afaceri netă 47.384.812 lei.
 

Echipa Aedificia

 
De cealaltă parte a baricadei, în tabăra câștigătorilor, Aedificia Carpați a bătut palma, după cum arătam anterior, cu Remon Proiect SRL, Profesional Construct Proiectare SRL, Tehnoinstal SRL, dar și cu subcontractorul Schindler România SRL.
 
În ce privește firma bucureșteană Remon Proiect SRL, aceasta a fost înființată în 1991 și acționar unic și administrator este Constanța Cerna Carp. Societatea se ocupă în principal cu activități de arhitectură, iar în anul 2016 a avut un profit brut de 250.721 de lei, un număr mediu de 4 salariați și o cifră de afaceri netă de 635.469 de lei. În 2017, profitul brut a fost de 993.772 de lei, numărul mediu al angajaților a fost 6, iar cifra de afaceri netă a fost 1.555.153 de lei. În 2018, profitul brut a fost 203.260 de lei, numărul mediu al angajaților a fost tot 6, iar cifra de afaceri netă a fost 932.179 de lei.
 
Societatea Profesional Construct Proiectare SRL a fost înființată în 2006, în București, iar rolul de acționar unic și administrator îi aparține lui Mihai Paul Ioan. Domeniul principal de activitate este reprezentat de „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea“.
 
În 2016, societatea a avut un profit brut de 360.111 lei, un număr mediu de 33 de salariați și o cifră de afaceri netă de 3.501.071 de lei. În 2017, profitul brut a fost 325.266 de lei, numărul salariaților a fost de 29, iar cifra de afaceri netă a fost 3.999.264 de lei. În 2018, profitul brut s-a ridicat la valoarea de 921.869 de lei, numărul mediu de salariați a scăzut la 28, iar cifra de afaceri netă a fost 5.165.819 lei. Numele lui Mihai Paul Ioan se leagă și de firma Profesional Construct SRL, înființată în 1992 și profilată tot pe activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
 
Firma Tehnoinstal SRL din București a fost înființată în 2002 și îi are ca acționari pe Eduard Socaci (94%), Eugeniu Cezarin Deaconu (3%) și Ilie Marinescu (3%). Funcția de administrator i-a revenit lui Eduard Socaci. Firma se ocupă în principal cu lucrări de instalații electrice. În 2016, societatea a avut un profit brut de 3.723.599 de lei, un număr mediu de 66 de salariați și o cifră de afaceri netă de 14.284.798 de lei. În 2017, profitul brut a fost de 6.783.032 de lei, numărul mediu de angajați a fost 65, iar cifra de afaceri netă a fost 28.350.628 de lei. În 2018, profitul brut a fost 2.647.827 de lei, numărul mediu al angajaților a fost 57, iar cifra de afaceri netă a fost 12.453.424 de lei.
 
Nu în ultimul rând, Schindler România SRL a fost înființată în 1999 și are drept unic asociat firma austriacă Schinac Verwaltungs GMBH, cu sediul social în Viena. Administrator este constănțeanul Ionuț Romulus Hatman, iar domeniul principal de activitate este reprezentat de „lucrări de instalații electrice“.
 
Firma are sedii secundare ori puncte de lucru în mai toate orașele mari, inclusiv Constanța. Potrivit Registrului Comerțului, în 2016, societatea a avut un profit brut de 10.051.881 de lei, numărul mediu de salariați a fost de 139, iar cifra de afaceri netă a fost 85.046.604 lei. În 2017, profitul brut a fost de 11.747.419 lei, numărul mediu al salariaților a fost 145, iar cifra de afaceri netă a fost 100.328.062 de lei. În 2018, profitul brut a fost 9.998.144 de lei, numărul mediu al salariaților a fost 163, iar cifra de afaceri a fost 77.919.169 de lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii