De Ziua Marinei va fi gata Cum arată Poarta 1 a Portului Constanţa înainte de inaugurare (galerie foto)
De Ziua Marinei va fi gata: Cum arată Poarta 1 a Portului Constanţa înainte de inaugurare (galerie foto)
13 Aug, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
4393
Marime text
Lucrările de modernizare a intrării în Portul Constanţa de la Poarta 1 continuă în ritm alert. Mai ales că Dan Nicolae Tivilichi, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a promis că, de Ziua Marinei, se va circula prin Poarta 1.
La sfârşitul lunii iulie, a fost înălţat pe poziţie elementul care a completat estetica amplasamentului - un totem metalic. Totemul seamănă cu renumitul hotel Burj Al Arab din Dubai. Modernizarea şi sistematizarea accesului în port pe la Poarta 1 fac parte din proiectul CIVITAS Portis, proiect european în care CN APM este partener, valoarea investiţiei fiind de circa 800.000 de euro. Va fi finalizată şi o clădire modernă în care se vor asigura spaţiile necesare autorităţilor cu atribuţii de control al intrării şi ieşirii din port.
Descongestionarea traficului rutier între port şi oraş, creşterea numărului benzilor de circulaţie, cu sensurile de intrare şi ieşire clar delimitate, reprezintă obiectivele acestei ample modernizări.
Reamintim că CN APMC a obţinut, pe data de 21 decembrie, de la Primăria Constanţa, Autorizaţia de construire nr. 1791. Actul constă în „Modificare proiect în cursul execuţiei, autorizat conform AC 1582/19.10.2016 «Modernizare clădire post control Poarta 1 (reconfigurare, recompartimentare, extindere şi etajare imobil parter, modernizare obelisc, fluidizare circulaţie rutieră şi pietonală, instalaţii şi echipamente monitorizare, modernizare drum acces Poarta 1 - gara maritimă )», diminuare suprafaţă clăire post control, recompartimentare, refaţadizare, renunţare la executare cabină Poarta C1“.
„Noua structură va permite o altă intrare în portul Constanţa, o clădire modernă, în care se vor asigura spaţiile necesare autorităţilor care controlează accesul dinspre şi înspre port. De asemenea, va fi înlocuit turnul cu ceas, care nu mai funcţionează. Odată deschisă clădirea, vom putea desfiinţa tot felul de chioşcuri care nu se înscriu în planul arhitectural al intrării portului, astfel încât să putem avea o intrare civilizată“, declara, în anul 2017, directorul general al CN APM SA, Nicolae Dan Tivilichi.
Citește și:
Cum arată intrarea în Portul Constanţa de la Poarta 1. Imagini care te duc cu gândul la hotelul Burj Al Arab din Dubai (galerie foto)
Proiectul de modernizare a accesului în Portul Constanţa prin Poarta 1 va suferi modificări. Care sunt acestea
Mai multe societăţi vor să modernizeze Poarta 1 a Portului Constanţa. Unele dintre ele, cu lipici la banii publici (document)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii