Decretul pentru numirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier a fost publicat în Monitorul Oficial
Decretul pentru numirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier a fost publicat în Monitorul Oficial- Decretul privind desemnarea ca prim-ministru a liderului PSD, Marcel Ciolacu, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind desemnarea lui Marcel Ciolacu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
„Faza negocierilor pentru noul Guvern s-a încheiat. Coaliţia pro-europeană, formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, s-a hotărât să construiască o majoritate şi un Guvern. Astăzi, deja, în Parlament, s-a verificat această majoritate şi este certă. Coaliţia pro-europeană mi-a propus un candidat pe care am decis să îl accept. În consecinţă, desemnez pentru poziţia de prim-ministru al Guvernului României pe domnul Marcel Ciolacu”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
Luni, Klaus Iohannis a avut încă o rundă de consultări cu liderii coaliţiei, înainte de anunţarea premierului desemnat.
Sursă: Agerpres.
Citește și:
Marcel Ciolacu după ce a fost desemnat premier al Românie - „Mandatul încredinţat astăzi mă onorează şi mă obligă. Trăim vremuri complicate” (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp