Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DSU, Raed Arafat S-a terminat unul dintre cele mai importante cursuri pe comanda intervențiilor

ro

18 Nov, 2023 15:40 903 Marime text
Raed Arafat, sursa foto: Facebook/ Raed Arafat
  • Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, alături de o serie de experţi francezi şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a participat, sâmbătă, la Târgu Mureş, la încheierea unuia dintre cele mai importante cursuri de tip "COS-DSM" (Comandant Operaţiuni Salvare - Director Salvări Medicale), cu accidente multiple şi cu victime multiple, la care au luat parte în jur de 200 de pompieri şi personal UPU/CPU-SMURD.
     
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, alături de o serie de experţi francezi şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a participat, sâmbătă, la Târgu Mureş, la încheierea unuia dintre cele mai importante cursuri de tip "COS-DSM" (Comandant Operaţiuni Salvare - Director Salvări Medicale), cu accidente multiple şi cu victime multiple, la care au luat parte în jur de 200 de pompieri şi personal UPU/CPU-SMURD, potrivit Agerpres.

"Acum s-a terminat unul dintre cursurile cele mai importante, care a avut opt serii de câte trei săptămâni pe comanda intervenţiilor cu accidente multiple, cu victime multiple. (...) Un astfel de curs, care durează trei săptămâni, care a fost repetat de opt ori cu eforturi extraordinare şi eroice, chiar, din partea tuturor, din partea colegilor din Franţa, din partea colegilor de la IGSU, din partea celor două inspectorate care au organizat cursurile alternativ la Braşov şi la Târgu Mureş. De ce acest curs trebuie să continue în acest format? Nu a fost niciun interes pecuniar să se ia bani de la cursanţi, să se plătească taxe, să se facă ceva care să transforme cursul într-o formă de mini-afacere. Şi acesta e motivul pentru care cursul trebuie să continue în acest format în viitor, cu implicarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care prin lege are un rol în formarea continuă", a declarat Raed Arafat, în timpul ceremoniei de închidere a cursului.


El a subliniat că România are nevoie de acest curs, care să fie realizat ca o formă de cooperare între partea medicală, pompieri şi alte structuri implicate şi a subliniat că exerciţiul COS-DSM este unul de formare practică.

"Cursul trebuie să continue sub această formă. Când aud, şi în ultima perioadă am auzit mai mult, că toată formarea continuă medicală, cel puţin, va trebui să fie derulată numai prin universităţi, consider că acest lucru este un lucru foarte periculos. Şi o zic deschis, o zic oricând cineva mă întreabă. Formarea continuă este o chestiune practică şi este formare, nu este învăţământ. Exact asta discutam cu colegii noştri. E diferenţă între formare şi învăţământ. Formarea continuă este o pregătire practică, tehnică, care include formatori care ştiu partea practică, partea tehnică, şi asta e valoarea acestor pregătiri şi acestor cursuri care se ţin. Asta e motivul pentru care acest curs a fost de succes şi ştiu că impactul lui va fi unul foarte important pe plan naţional. Nu este un curs pentru a obţine o diplomă în plus, este un curs care schimbă mersul lucrurilor în instituţiile noastre. Ce s-a învăţat aici trebuie implementat pe teren, ce s-a învăţat aici trebuie transmis mai departe. Ce s-a învăţat aici poate fi un mod de salvare de vieţi dacă facem treaba corect la faţa locului şi lucrăm cu toţii împreună", a accentuat Raed Arafat.


Şeful DSU a susţinut că scopul final al cursului este ca intervenţia să fie cât mai reuşită şi cât mai bună.

Pregătirea cursanţilor s-a realizat de către medici experţi şi pompieri din Franţa, în cooperare cu medici şi pompieri din România şi s-a derulat în judeţele Mureş şi Braşov.

Raed Arafat a subliniat colaborarea deosebită cu pompierii francezi, care au participat la acest curs cu 17 experţi, între care şi preşedintele Societăţii Franceze de Medicină de Catastrofă, Henri Julien.

Cursul a prevăzut opt serii de pregătire, iar la acesta au luat parte 130 de pompieri din cadrul IGSU şi unităţile subordonate, cu atribuţii de conducere şi coordonare a intervenţiilor, precum şi 70 de medici UPU/UPU SMURD/CPU care au beneficiat de informaţiile şi practica necesare gestionarii în cele mai bune condiţii a cazuisticii reale, din dinamica operativă.

În timpul stagiilor de pregătire, cadre din comenzile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, precum şi medici din cadrul unităţilor de primiri urgenţe din întreaga ţară au luat parte la sesiuni teoretice de formare şi exerciţii practice, cu scopul de a dezvolta competenţele personalului cu rol în conducerea acţiunilor de intervenţie în cazul producerii evenimentelor cu victime multiple, pentru îmbunătăţirea cooperării COS-DSM la locul intervenţiei.

Scenariile exerciţiilor parcurse de cursanţi au vizat misiuni complexe de stingere a incendiilor - simulate la unităţi medicale şi tuneluri - accidente aviatice, incidente la operatori de tip SEVESO şi alte situaţii de amploare şi intensitate deosebite.


Stagiile de pregătire au fost organizate prin proiectul "Multirisc Modul III" - Activitatea 4 - Coordonarea Integrată a Acţiunilor Operative, finanţat prin POCU 2014 - 2020, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Traian Hristea și Raed Arafat, la Emergency management assistance. Despre ce s-a vorbit 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii