Eol Sud Energy SRL va investi într-o centrală eoliană în sudul județului Constanța. Proprietarii terenurilor din zona studiată nu au paricipat la dezbaterea publică (DOCUMENT)
Eol Sud Energy SRL va investi într-o centrală eoliană în sudul județului Constanța. Proprietarii terenurilor
22 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
2816
Marime text
- Plan Urbanistic Zonal (PUZ) „Construire centrală eoliană în sudul județului Constanța, construire stație racordare, construire/ reabilitare drumuri/platforme, construire linii electrice/cabluri pentru racord intern și racord la Societatea Electrica Națională (SEN)“ în comunele Chirnogeni, Comana și Amzacea a fost depus la CJC.
- Societatea Eol Sud Energy SRL cu sediul în București, strada Șoseaua Nordului nr. 62D este investitorul proiectului, iar proiectantul general - Xline Birou de Arhitectură SRL.
Raportul de informare și consultare a publicului privind documentatia de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) — „Construire centrală eoliană în sudul județului Constanța, construire stație racordare, construire/ reabilitare drumuri/platforme, construire linii electrice/cabluri pentru racord intern și racord la Societatea Electrica Națională (SEN)“ în comunele Chirnogeni, Comana, Amzacea a fost dat pubicității de CJC.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2011 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările completările ulterioare, Ordinul nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism și Hotărârea Consiliului Judetean Constanța nr. 242 din 20.10.2011 privind aprobarea Regulamentului local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului, structura de specialitate din cadrul Consiliului Județean Constanța a asigurat elaborarea raportului consultării publicului referitor la opiniile colectate, răspunsurile date și argumentarea lor, în scopul fundamentării deciziei Consiliului Local pentru aprobarea documentatiei de urbanism.
Societatea Eol Sud Energy SRL cu sediul în București, strada Șoseaua Nordului nr. 62D este investitorul proiectului, iar proiectant general - Xline Birou de Arhitectură SRL.
Responsabile cu aprobarea planurilor sunt: Consiliul Local al Comunei Chirnogeni, Consiliul Local al Comunei Comana, Consiliul Local al Comunei Amzacea. În perioada 10-16 mai, publicul din cele trei comune a fost informat despre proiectul respectiv, însă nu au existat solicitări, opinii sau sugestii.
La dezbaterea publică nu au participat proprietarii terenurilor aflate în zona studiată, interesați să formuleze observații, propuneri sau să solicite informații privind reglementările stabilite prin documentația de urbanism, conform mențiunilor din procesul verbal nr. 21672 din 11.07.2024.
Urmatoarea etapă va începe odată cu depunerea documentației spre aprobare. În urma aprobării documentației de urbanism prin Hotărârea Consiliului, informarea și consultarea publicului se va face conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice.
Având în vedere respectarea procedurilor prevăzute de Ordinul nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, corespunzător etapelor menționate în calendar se poate începe circuitul legal de avizare/aprobare a documentației de urbanism Plan urbanistic zonal (PUZ) - „Construire centrală eoliană în sudul județului Constanța, construțre stații racordare, construire/ reabilitare drumuri/platforme, construire linii electrice/cabluri pentru racord intern și racord la SEN" în comunele Chirnogeni, Comana, Amzacea.
Despre Eol Sud Energy SRL
Înființată în anul 2021, Eol Sud Energy SRL are sediul pe Șoseaua Nordului, Nr. 62D, Et. 6 din București și se ocupă de producția de energie electrică. Eol Sud Energy SRL este deținută de NVQ FCR, din Portugalia, cu 70% din capitalul social, și Offnet SRL, din Ilfov, cu 30% din capitalul social. Denisa Marina Ion este administratorul societății.
Potrivit termene.ro, Denisa Marina Ion mai este administrator în: RNV Infrastructure SRL, Grenergy Solar SRL, Severin Wind SRL, Green Labs Advertising SRL, Terravis Studio SRL, Eolenerg Project SRL, Enerintens Solar SRL, CEF Pelicanu SRL, Gura Ialomiței Solar SRL, Foton Bora SRL, Tenersolar Park SRL, Buesti Wind Farm SRL, CIL PV PLANT SRL, Smart Solar Plant SRL, RNV Sports SRL.
În anul 2023, compania cu niciun angajat a avut o cifră de afaceri de zero lei și perderi de 124.742 lei.
În secțiunea Documente puteți consulta raportul PUZ-ului, publicat de CJC.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
SPEEH Hidroelectrica SA caută o firmă care va îndepărta vegetația de la centralele eoliene și stațiile de transformare ale Sucursalei Wind Constanța
Ewe Siminoc SRL investește într-o centrală eoliană în parcul eolian Siminoc. Iată răspunsul APM Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii