Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:24 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul lui Miron Mitrea urcă scara ierarhică în MAE. Cosmin Mitrea a ajuns șef al Consulatului României la Roma

ro

24 May, 2022 21:36 2235 Marime text
foto Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor
  • Cosmin Mitrea, fiul fostului ministru Miron Mitrea, a fost numit coordonator al secției consulare din cadrul Ambasadei României la Roma. Acesta apare în organigrama de pe site-ul Ministerului de Externe înaintea consulului general la Roma, Cristian Daniel Belșiu.

Fiul lui Miron Mitrea urcă scara ierarhică în MAE

Cosmin Mitrea are funcția de ministru-consilier și în aprilie a fost prezent la întâlnirea cu secretarul de stat Benedetto Della Vedova, alături de noua ambasadoare a României în Italia, Gabriela Dancău. El a fost prezentat atunci ca „gerant interimar al Consulatului General al României la Roma”, gerantul interimar fiind cel care acționează cu titlu provizoriu ca șef al unui post consular, când titularul poziției e împiedicat să-și exercite funcțiile sau postul e vacant, explică Fanatik.

Până anul trecut, fiul lui Miron Mitrea a fost consul al României la Barcelona. În 2019, acesta a avut atribuții în organizarea secțiilor de vot pentru alegerile prezidențiale, în Spania. Potrivit propriei declarații de avere, Cosmin Mitrea a câștigat în această funcție 19.241 euro și 58.538 lei (venitul anual).

În 2016, presa a scris despre Cosmin Mitrea că a ajuns secretar II la Consulatul României la Barcelona fără examen, acuzație pe care el a negat-o.


Ce spune Miron Mitrea despre cariera fiului

Miron Mitrea, în schimb, a spus că nu știe dacă fiul lui și-a luat sau nu examenul.

„În perioada de care vorbești, nu eram noi la guvernare și nu i-a mers rău. Când a fost PSD-ul la guvernare, nu i-a mers așa bine. Titus Corlățean cred că a fost foarte îngrijorat să-l ”avanseze” cumva, să nu facă lumea legătura cu numele meu. Iar vreo 3 ani de zile a rămas în urmă, să spun așa. Dar a recuperat când au venit alții la guvernare”, a declarat Miron Mitrea, săptămâna trecută, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai” difuzată pe la Kanal D.


Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004. În februarie 2015, acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar ce privea lucrări la vila mamei sale din localitatea Voluntari. A fost eliberat în martie 2016.


Sursa b1tv.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii