Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțele Navale Române, în plin antrenament pentru exercițiile pregătite de Ziua Marinei. Lista evenimentelor

ro

13 Aug, 2024 18:19 718 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Fortele Navale Române




 
  • Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, la Brăila pe faleza Dunării la Moara Violatos, începând cu ora 10.00, odată cu intonarea Imnului Național al României, ridicarea pavilionului, geacului și a marelui pavoaz, în sincron cu cele 21 de salve de tun, trase de la bordul navelor purtătoare de artilerie.
 
Capabilitățile Flotilei Fluviale execută antrenament pentru exercițiul naval care se va desfășura în data de 15 August 2024 pe faleza Dunării la Brăila, potrivit unui anunț al Forțelor Navale Române.
 
 

„Sute de marinari, infanteriști marini și scafandri fluviali, aflați la bordul navelor militare și în ambarcațiuni rapide, își vor sincroniza acțiunile tactice pe data de 15 august, pentru a demonstra potențialul combativ al Flotilei Fluviale și a transmite un semnal de încredere populației civile din orașele dunărene, precum și din localitățile Deltei Dunării. Festivitățile prilejuite de Ziua Marinei se vor încheia în jurul orei 20.30 cu mult-așteptata retragere cu torte”, precizează sursa.

 
De asemenea, în garnizoana Tulcea, militarii unităților de marină vor aduce un omagiu eroilor marinari în cadrul unei ceremonii militare cu depuneri de corone desfășurată pe data de 14 august la ora 09:00, la Cimitirul Eroilor din municipiul Tulcea. Tulcenii sunt așteptați pe 15 august să sărbătorească Ziua Marinei Române pe faleza Dunării în intervalul orar 10:00-13:00.
 
La Galați, pe data de 15 august activitățile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române vor începe la ora 17:00, în zona Elice unde se vor desfăşura o ceremonie militar-religioasă cu lansarea ancorei de flori în apele Dunării, exerciţii navale precum și parada navelor militare şi a celor civile.
 

„Ziua Marinei Române este un moment de mândrie naţională care aduce împreună marinarii români, publicul larg şi oficialităţile pentru a celebra tradiţiile marinăreşti şi de a evidenţia rolul pe care Forţele Navale îl au în apărarea ţării şi în promovarea intereselor naționale pe fluviu și la gurile Dunării”, mai punctează Forțele Navale Române.

 
 
Citește și

Ziua Marinei Române sărbătorită în mai multe județe, la 122 de ani de la prima aniversare. Evenimentele de la Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii