Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul anunță reguli mai dure pentru diminuarea risipei alimentare! Ce trebuie să știe operatorii economici

ro

08 Aug, 2024 21:27 1011 Marime text
Risipă de alimente, foto: freepick Operatorii economici vor fi obligaţi, începând din anul 2026, să prezinte planuri anuale de diminuare a risipei alimentare, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Reducerea cu 50% a risipei de alimente până în anul 2030 este prevăzută în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, asumată şi de ţara noastră, a menţionat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

 

Operatorii economici obligaţia de a implementa cel puţin două măsuri sau acţiuni de prevenire a risipei alimentare

"În ceea ce priveşte combaterea risipei alimentare, un fenomen deja reglementat prin Legea 217/ 2017, Guvernul a decis astăzi, prin hotărâre, să modifice şi să completeze normele metodologice ale acestei legi. (...)

Decizia de astăzi instituie pentru operatorii economici obligaţia de a implementa cel puţin două măsuri sau acţiuni de prevenire a risipei alimentare înainte de a dispune neutralizarea deşeurilor alimentare. Începând din 2026, operatorii economici vor avea obligaţia de a prezenta planuri anuale de diminuare a risipei alimentare şi să raporteze cantităţile şi valoarea alimentelor pe care le-au donat, primit cu titlu gratuit, urmând ca aceste planuri şi rapoarte să fie încărcate pe o platformă naţională pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să o dezvolte până la 30 iunie anul viitor", a precizat Mihai Constantin.


Potrivit acestuia, este prevăzută şi adoptarea unei strategii naţionale pentru diminuarea risipei alimentare, care va clarifica şi mai mult pentru părţile implicate în acest proces cum se va derula acest program. 


Sursa: Agerpes.ro. 



Citește și:


Sfatul mediculuiReguli de păstrare a alimentelor și a apei pe timp de caniculă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii