Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța. Și agenții economici de pe litoral au fost luați la control
Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța. Și agenții economici de pe litoral au fost luați
22 Aug, 2024 21:52
ZIUA de Constanta
1026
Marime text
La data de 21 august a.c., în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia - Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Mangalia, s-a produs un accident de circulație (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 31, respectiv 46 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, potrivit IPJ Constanța.
„La testarea cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului de 31 de ani au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana în cauză a fost transportată la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise”, transmite sursa citată.
Totodată, la data de 21 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiare au desfășurat o acțiune pentru verificarea societăților comerciale care desfășoară activități pe litoral.
Astfel, au fost verificați 18 agenți economici din stațiunile Venus, Neptun și Jupiter.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum și pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe.”, spun oamenii legii.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 29.000 de lei.
De asemenea, a fost ridicată în vederea indisponibilizării suma de 1.781 de lei.
La data de 21 august a.c., în jurul orei 10:50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus o autoutilitară pe DJ 391, în localitatea Ciobănița, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, declară polițiștii.
La data de 21 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Eforie, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.000 de lei.
De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Citește și
Bilanțul intervențiilor IPJ Constanța. Șoferi băuți și drogați, pe șoselele din municipiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii