Într-o noapte la Urgențe Mărturia cutremurătoare a unui medic pediatru care strigă după ajutor- „Lipsa de atenție mă poate băga la pușcărie“

• Un medic perdiatru din România descrie extenuarea provocată de o gardă de 20 de ore, gestionând sute de cazuri.
• Situațiile tensionate subliniază presiunile constante asupra cadrelor medicale în condiții de lucru dificile.

Un medic pediatru relatează experiențele copleșitoare dintr-o gardă de urgență, unde 300 de cazuri într-o singură zi au adus extenuare și frustrare. Mesajul descrie dificultățile întâmpinate în gestionarea situațiilor medicale și comunicarea cu pacienții și familiile lor.

Ce frumos ar fi să facem echipă medic-părinte și să lucrăm impreuna pt binele pacientului. Ce mult mi-as dori sa nu mai traiesc cu teama că părintele nemulțumit începe să construiască de la prima vedere acuzația de malpraxis.- spune medicul . 

Cu detalii intime despre viața personală afectată de presiunea profesională, postarea atrage atenția asupra nevoii de empatie și colaborare între personalul medical și pacienți pentru a depăși barierele și a oferi o îngrijire mai eficientă.


Iată postarea integrală de pe pagina de socializare a medicului:

S-au mai dus 24 de ore. Ore traite intens, într-un amestesc de teamă, furie, milă, neputință, uimire. Am ațipit pt câteva minute dupa terminareă gărzii și in minutele alea mi s-au derulat în minte toate cazurile avute. M-am trezit speriată și am fugit să verific dacaă mi-am încheiat toate foile de observație. Sunt foi de observație peste tot. S-au adunat încă vreo 300 venite într-o zi la urgențe.

M-am urcat într-un taxi și am ațipit și acolo. La destinație, șoferul mi-a mărturisit că a încercat să ocolească gropile și m-a întrebat dacă am lucrat de noapte. “Și de zi și de noapte”, spun eu.

Am ajuns acasă, iar copiii mi-au pupat mâinile pline de microbi adunați din spital. M-au îmbrățișat cu mâinile lor sincere și în brațele lor m-am simtit murdară și împăcată. Sunt murdară interior exterior, și mizeria din mine se revărsa când și când asupra lor. Ei nu au nicio vină, iar în fața lor, eu sunt copilul care are tantrumuri de oboseală.

Simt, din ce în ce mai mult, ca practicăm o medicină robotizată, în care scopul principal este să nu cădem victime ale reclamațiilor.

Din când în când, le amintesc copiilor mei că lipsa de atenție mă poate bagă la pușcărie, iar copilul mare plânge si imi spune ca o sa mearga el la puscarie in locul meu.

Ce frumos ar fi să facem echipă medic-părinte și să lucrăm împreună pt binele pacientului. Ce mult mi-aș dori să nu mai trăiesc cu teamă că părintele nemulțumit începe să construiască de la prima vedere acuzația de malpraxis.

“Vreau să știu și eu de ce copilului nu i s-au facut analize de ieri și vă și înregistrez răspunsul, ca să îl arăt mai departe! Nu închid telefonul, e bunul meu personal și fac ce vreau cu el!” spune mama copilului, care a primit analize și perfuzii.

“Copilul tușește de 1 lună și vreau să facem o ecografie abdominală, pt că el a primit mai multe antibiotice și vreau să știu dacă antibioticele astea i-au facut vreun rău la burtă! Cum adică nu se face la cerere? Adică dacă eu vreau ecografie nu îi faceți?”
“Să-i luăm sânge pt analize? Și câți ml va trebuie, că ea e cam slăbuță?”
“Normal că nu consultați copilul acum, ca sunteti niste incompetenți care nu știți decat să luati șpagă!”
“Am fost ieri aici, i-au facut analize si radiografie și mi-au dat rețeta, dar eu nu am avut timp sa merg la farmacie, asa ca am chemat ambulanța si l-am adus sa-i faceti un aerosol, ceva!”

“Tati, mă doare urechea! Cand vine doctorul? Doctor de kkt!” spune copilașul de 6 ani.

Suntem acuzați de lipsă de empatie, iar eu mă intreb unde este empatia parintilor. Ma intreaba un tatic daca stiu cumva cand vine medicul ORL, pt copilul lui cu durere de ureche la domiciliu. Îi răspund că pe secția de ORL este un copil cu stare gravă, pe care medicii încearcă să îl stabilizeze, iar tăticul insistă: “și știti cumva cat mai durează?” Nu contează nimic altceva pt el decât copilul lui. Fiecare vrea să rezolve rapid o problema care il tine pe loc in cursul jucăuș al vietii. Fiecare e gata să calce pe toti ceilalți pt că al lui să fie bine.

Atunci când pprintele vine cu copilul la urgențe, ar vrea sp arunce toată responsabilitatea în carca personalului medical. Nu are pampersi, nu a luat laptele copilului, nu are termometru, nu știe dacă a urinat în punguța de recoltare. Noi trebuie să ne ingrijim de toate, ca și când ar fi cazat la all inclusive pt o zi. Las mama și copilul să aștepte pt scăderea febrei într-un salon, caci cel mic are febra mare. După alte cazuri rezolvate, peste aproximativ o oră, revin să văd dacă a scăzut temperatura copilului, dar mama și copilul dorm împreună, inveliți într-o hainî de blană. Temperatura a crescut. Mai stă încă o oră. Ajutor cu forța nu prea se poate.

S-au făcut 20 de ore de când consult continuu și incerc să mă concentrez cu ce creier mai am disponibil, deși e al naibii de greu la ora aia și nici ochii nu prea mă mai ajută, căci încep să curga ca fraierii… riscul de a face greseli e enorm…mama copilului, însă, nu se poate concentra pe întrebări și îmi explică: “credeți-ma că sunt năucă!”

Sunt murdară… și scriu ca să mă curăț.
 

Citește și:

Armonia HospitalCopilul tău se trezește țipând? Ar putea suferi de pavor nocturn