Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:26 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITM Constanța Măsurile care trebuie întreprinse de angajatori, având în vedere că în această perioadă se manifestă temperaturi extreme ridicate (FOTO)

ro

13 Jul, 2024 10:18 732 Marime text
Sursă foto: ITM Constanța

Deoarece în această perioadă, pe teritoriul țării noastre se manifestă temperaturi ridicate extreme, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța atenționează angajatorii privind cerințele care sunt stipulate în OUG nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, transmite un comunicat din partea ITM Constanța.
 
Prin temperaturi extreme ridicate se înțelege temperaturi exterioare ale aerului care depășesc +37°C sau, corelate cu condiții de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de temperatură-umiditate ITU mai mare de 80 unități).

În conformitate cu prevederile Ordonanței sus menționate, angajatorii sunt obligați să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
 
  • reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
  • asigurarea ventilației la locurile de muncă;
  • alternarea efortului fizic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenți de aer.
 
Pentru menținerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele:
 
  • asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb;
  • asigurarea echipamentului individual de protecție;
  • asigurarea condițiilor pentru efectuarea de dușurilor necesare reglării temperaturii corpului.
 
Angajatorii care nu pot asigura condițiile menționate, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în OUG nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu art. 6 din același act normativ.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiții de temperaturi extreme, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
 
  • asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
  • asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
  • trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.
 
În acțiunile de control din această perioadă, inspectorii de muncă, vor monitoriza cu precădere aplicarea prevederilor OUG nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, a încheiat sursa citată.




Citește și:
ITM Constanța- „Inspecția muncii, la ceas aniversar- 25 de ani de la înființare”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii