Mesaj adresat ministrului Sănătății Petre Preda de la Arimex Comexim 2000 SRL - „Alocația de hrană pentru pacienții cu Covid-19 nu poate acoperi un regim alimentar hiperproteic și hipercaloric“
Mesaj adresat ministrului Sănătății: Petre Preda de la Arimex Comexim 2000 SRL - „Alocația de hrană pentru
11 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4045
Marime text
Societatea Arimex Comexim 2000 SRL a primit răspuns la memoriul adresat, în luna martie, ministrului sănătății de atunci Victor Costache, referitor la actualizarea nivelului alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice, precum și introducerea unei noi categorii, respectiv "bolnavi infectați cu virusul Covid-19".
„ Actualele alocații de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.665/2016, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 851/2018. Anexa actului normativ care cuprinde nivelul alocațiilor pentru bolnavi a fost detaliată pe tipuri de boli, în funcție de necesarul caloric specific fiecărei afecțiuni. Fundamentarea propunerilor nu a avut la bază doar indicele prețurilor de consum la mărfurile alimentare cât mai ales, calculul detaliat al cuantumului alocațiilor de hrană pe categorii de bolnavi și boli, efectuat de medici specialiști nutriționiști de la Institutul de Nutriție și Boli Metabolice, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și alte institute de specialitate. Pe de altă parte, indicele prețurilor de consum pentru mărfurile alimentare aferent perioadei septembrie 2016 - februarie 2020 (obținut de pe site-ul Institutului Național de Statistică) este 115,74%. În acest caz pentru un pacient la care alocația de hrană este astăzi 10 lei (respectiv "Alți bolnavi adulți" și „Copii nou-născuți prematuri în maternități, alimentați natural"), doar prin aplicarea indicelui, alocația ar crește la 11,57 lei. Așa cum am precizat mai sus, calculul alocației de hrană precum și introducerea unor noi categorii de bolnavi se face, în principal, ca urmare a studiilor și a calculului necesarului caloric făcute de către specialiști în domeniu, alimentația bolnavilor constituind o componentă a tratamentului afecțiunilor medicale și are un rol important în acordarea asistenței medicale spitalicești, pentru asigurarea necesarului caloric și a conținutului în proteine, lipide, alte elemente nutritive, precum și a unor regimuri alimentare corespunzătoare diverselor afecțiuni“, a transmis Codrin Doru Lungu, secretar general adjunct, cabinetul Secretarului general al Ministerului Sănătății.
Răspunsul primit de la Ministerul Sănătății prin adresa nr. 15268 din data de 06.04.2020 este total ambiguu. Prin urmare, Petre Preda, reprezentantul Arimex Comexim 2000 SRL, a mai adresat un memoriu actualului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. „Referitor la indexarea alocațiilor, Ministerul Sănătății recunoaște că într-adevăr, dacă la valorile alocațiilor de hrană pentru pacienții internați s-ar aplica numai coeficientul indicelui de consum la produsele alimentare aferent perioadei 2016-2020, atunci valorile alocațiilor vor crește cu peste 15%, adică de la 10,00 lei la 11,76 lei. Dar răspunsul primit se rezumă la a recunoaște și atât. Nu spune însă că se va întâmpla această indexare: dacă se va lua vreo măsura în acest sens, vreo inițiativă, vreun proiect de hotărâre de Guvern, vreo procedură, ceva care să rezolve acest fapt. Pentru ca 15%, în condițiile actuale înseamnă mult pentru alocația unui bolnav. Referitor la introducerea unei noi categorii de bolnavi, adică a bolnavilor infectați cu virusul Covid19, Ministerul ne comunică ca această introducere se face în principal în urma unor studii făcute de către specialiști în domeniu, dar nu ne spune când și dacă se va îndrepta acest neajuns legislativ. Prin urmare, neexistând prevedere în lege, bolnavii infectați cu virusul Covid19 sunt considerați „alți bolnavi adulți", a căror alocație de hrană este de 10 lei/zi inclusiv TVA, valoare ce nu poate acoperi un regim alimentar hipercaloric și hiperproteic. Unele spitale care tratează acești bolnavi au sprijin de la autoritățile locale, altele nu. De exemplu, din luna aprilie 2018 și până în prezent, printr-o Hotărâre a Consiliului Local, spitalele aflate în Administrarea Municipiului București, pentru bolnavii internați, primesc o alocație de hrană cu 50% față de valorile prevăzute in HG 665/2016. Consilierii generali au votat, în unanimitate, proiectul de hotărâre prin care norma de hrană pentru bolnavii internați în spitalele administrate de ASSMB să fie majorata cu 50%, încredințați fiind de necesitatea acestei măsuri. Mai mult, decât atât, Hotărârea de Guvern 851/2018 prevede expres posibilitatea ca autoritățile publice locale care au în administrare unități medicale să poată suporta, din bugetul propriu, majorări ale normei de hrană. Și la Constanța, de exemplu, pacienții suspecți sau confirmați cu virusul Covid-19, internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, beneficiază de o suplimentare de 6 lei, suportată de Consiliului Local al Municipiului Constanța. Astfel pentru acești pacienți, valoarea alocației de hrană este 16 lei, fiind compusă din 10 lei conform HG 851/1018 și 6 lei suplimentare de la Consiliul Local. Considerăm că se procedează în mod discriminator, atât timp cât un pacient internat într-un spital beneficiază de o alocație de hrană mai mare decât a altui bolnav, internat în alt spital, pentru o boală similară.
Din acest motiv, vă rugam să analizați cele prezentate și să rezolvați această situație. În altă ordine de idei, salutăm și mulțumim Ministerului Sănătății pentru inițiativa și implicarea susținută pe care a avut-o în vederea obținerii pentru spitale, de la agenții economici (a unor ajutoare, constând în alimentă și alte materiale). În urma acestei inițiative, mai multe unități sanitare din țară au primit sprijin în special pentru pacienții infectați cu virusul Covid-19“, a transmis Petre Preda.
Citește și:
„Vom fi puși în situația de a ne înceta activitatea“ Petre Preda, de la Arimex Comexim 2000 SRL, solicită prim-ministrului stoparea creșterii prețurilor și descurajarea speculei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii