Ministerul Sănătății cere cadru legal pentru controalele ANPC în spitale
Ministerul Sănătății cere cadru legal pentru controalele ANPC în spitale


Ministerul Sănătății susține preocupările ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, dar subliniază că acțiunile de control trebuie să se desfășoare în cadrul legal.
Conform legislației, controalele comune între Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și ANPC pot avea loc doar prin emiterea unui cadru legal comun.
„Ministerul Sănătății apreciază preocuparea ANPC privind furnizarea serviciilor în spitale, însă, acțiunile de control NU se pot desfășura în afara cadrului legal.
Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006 prin Inspecția Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătății publice. Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2001, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului NUMAI dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituțiile menționate implicate în controlul alimentului.”, a transmis Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății se arată deschis colaborării, însă continuarea controalelor ANPC este posibilă doar după stabilirea acestui cadru legal.
„Ministerul Sănătății se arată deschis la colaborare, însă continuarea acestei acțiuni este posibilă numai după stabilirea cadrului legal care să permită ANPC să participe la controale comune exclusiv în domeniul alimentelor în unitățile sanitare.
Menționăm că pentru Ministerul Sănătății și pentru unitățile sanitare, respectarea cadrului legal existent este esențială și ne dorim sa nu existe abuzuri în serviciu potențiale, ca urmare a acțiunilor ANPC. Asigurarea hranei corespunzătoare pentru pacienți este o preocupare constantă a MS, care a dublat în 2023 suma alocată acestora, iar orice sprijin legal din partea ANPC este binevenit.”, a conchis sursa citată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp