Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „M-au cutremurat cazul judecătoarei suspectată că are o avere nejustificată şi al celei de la Suceava“
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: „M-au cutremurat cazul judecătoarei suspectată că are o avere nejustificată"Ştiţi că eu am obligaţie de rezervă ca ministru al Justiţiei, însă sunt două cazuri care pe mine m-au cutremurat zilele acestea. Unul este cazul judecătoarei despre care se suspectează că are o avere nejustificată şi un al doilea caz, cred că, dacă nu greşesc, la Suceava, cazul unei doamne judecător despre care ştim că a fost reţinută şi despre care am aflat din surse de presă şi, inclusiv, înţeleg din informaţiile de la Parchet comunicate, că ajuta cu informaţii privilegiate din dosare anumite reţele de trafic de droguri. N-am să mă refer la cele două cazuri în particular, pentru că nu am voie, însă am să vă spun că este limpede semnalul dat că nimeni nu este mai presus de lege", a spus Gorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.
Ea a menţionat că există "uscături" peste tot, iar Ministerul Justiţiei a încurajat întotdeauna sistemul judiciar să-şi facă treaba.
"Sigur că există uscături peste tot, în absolut orice sistem. Ministerul Justiţiei a încurajat întotdeauna, indiferent de ministrul de Justiţie care a fost în funcţie, sistemul judiciar să-şi facă treaba. Cum am încurajat aceste instituţii să-şi facă treaba? Alocând resurse, creând cadru legislativ potrivit, sănătos, astfel încât că vorbim de instanţele de judecată, că vorbim de DNA, de Parchetul General, de DIICOT să vedem rezultate. Vedem că lupta anticorupţie este acolo unde trebuie, vedem că bătălia antidrog este susţinută de la cel mai înalt nivel. Vedem că punem în ordine şi partea de salarizare", a transmis ministrul.
Gorghiu a susţinut că există o problemă legată de fenomenul litigios, în contextul în care magistraţii au drepturi salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti. Drept urmare, este luată în calcul adoptarea unei legi de salarizare doar pentru sistemul judiciar. Discuţiile sunt "în stadiu embrionar", iar subiectul trebuie abordat şi cu Ministerul Muncii, a spus ea.
"Avem un fenomen litigios, nu de ieri, de azi, datează din anii 2005 - 2006. A fost clar provocat de diverse lucruri, haideţi să le numim deficienţe, pe care le-au speculat din legislaţie. Cunosc aceste probleme, le cunoaşte şi primul ministru, am discutat despre ele şi am făcut o informare cu privire la posibile situaţii şi posibile soluţii şi îmi doresc ca împreună cu Ministerul Muncii, cu colegii din Guvern să găsim o soluţie la problemele care planează de vreo 20 de ani în România la acest capitol. Au fost analizate câteva variante de lucru", a explicat ministrul.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat miercuri că o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti nu poate justifica o avere de peste 30 milioane lei (6 milioane euro) prin veniturile obţinute. ANI a transmis, într-un comunicat de presă, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 30.388.515 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gabriela Cristina Mazilu, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.
Totodată, judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava a fost reţinută, joi, pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General, fiind acuzată că lua mită de la traficanţi de droguri, constând în bani, bijuterii, folosinţa gratuită a unor autoturisme, contravaloarea unor sejururi, servicii de pază şi protecţie, produse alimentare. De asemenea, Ana Maria Chirilă este acuzată că se droga.
Agerpres.ro
Citește și:
Judecătoarea Ana Maria Chirilă, din Suceava, reținută! Este acuzată de luare de mită, complicitate la trafic de influență și deținere de droguri pentru consum în formă continuată
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp