Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu - „82,56% din totalul pensiilor publice au fost majorate ca urmare a recalculării”
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu - „82,56% din totalul pensiilor publice au fost majorate ca urmare a- Peste 3,8 milioane de pensii, respectiv 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar pentru pensionarii care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei.
Peste 3,8 milioane de pensii, respectiv 82,56%, au fost majorate ca urmare a recalculării, iar pentru pensionarii care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 de lei, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
„De acum înainte vom încerca să vă stăm la dispoziţie pentru a comunica corect românilor despre această reformă importantă a sistemului public de pensii. Noile decizii vor ajunge la pensionari începând cu această săptămână. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără colegii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice şi Casele teritoriale (...) Din septembrie, majoritatea pensionarilor vor primi pensii majorate. Dintre cele 4.609.830 de pensii din sistemul public de pensii, 3.806.270, adică 82,56% au fost majorate ca urmare a recalculării. În iunie 2024, pensia medie era 2.250 de lei. În septembrie 2024, pensia medie creşte la 2.761 lei. Pentru cei 3,8 milioane de pensionari care beneficiază de majorări, creşterea medie de pensie este de 622 lei”, a spus Bucura-Oprescu.
Potrivit şefei de la Muncă, un Memorandum aprobat miercuri în şedinţa de Guvern prevede majorarea limitelor de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de 600 de milioane de lei.
„Astăzi, am aprobat în Guvern Memorandumul pentru majorarea limitelor de credite de angajament pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna august 2024. Este doar o operaţiune contabilă care ne permite majorare a limitelor de credite cu suma de 600 de milioane de lei pentru plata primei tranşe de pensii aferente lunii septembrie, recalculate în conformitate cu prevederile Legii 360 pe 2023 privind sistemul public de pensii. Pe 26 august încep să fie virate primele tranşe, iar de pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poştali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi viraţi banii pentru cei care îşi primesc banii pe card”, a subliniat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Aceasta a adăugat că un număr de 1.960.012 de pensii vor fi majorate cu sume între un leu şi 500 lei, un număr de 1.033.580 de pensii majorate cu sume între 501 şi 1.000 lei, un număr de 721.360 de pensii majorate cu sume între 1.001 lei şi 2.000 lei, un număr de 83.637 de pensii majorate între 2.001 lei şi 3.000 lei şi un număr de 7.681 de pensii majorate cu peste 3.000 lei.
Bucura-Oprescu a precizat, totodată, că, după recalcularea pensiilor, nicio astfel de remuneraţie nu scade.
„Avem articolele 144 şi 155 din lege care stipulează în mod expres faptul că nicio pensie nu scade. Pensionarii beneficiază de cuantumul mai favorabil. Pentru pensionarii încadraţi în grupe de muncă, noua lege a pensiilor menţine toate drepturile câştigate în baza cadrului legal anterior de către cei încadraţi în grupe de muncă şi care s-au pensionat înainte de 1 septembrie 2024. Impactul bugetar suplimentar este de 9,45 miliarde lei, iar impactul lunar suplimentar este de 2,36 miliarde lei”, a susţinut ministrul de resort.
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor, din data de 16 august
„În cadrul acestui proces, poştaşii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor în perioada 16 - 30.08.2024. Menţionăm faptul că este important ca beneficiarii să fie prezenţi la domiciliu în perioada de distribuire, pentru a evita eventualele întârzieri. Compania Naţională "Poşta Română" îşi va îndeplini cu rigurozitate şi profesionalism toate obligaţiile prevăzute în Convenţia privind distribuirea deciziilor din sistemul public de pensii încheiată cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţională de Pensii Publice. Convenţia a fost încheiată în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 89/2024 privind unele măsuri pentru desfăşurarea activităţilor integrate aferente emiterii şi transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii”, se menţionează într-un comunicat de presă al operatorului naţional de servicii poştale.
Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional, se subliniază în comunicat.
Citește și:
Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero, la reuniunea femeilor social-democrate de la Neptun, județul Constanța (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp