Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:17 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificări legislative în domeniul cetățeniei române incidente procesului de eliberare a pașapoartelor

ro

03 Aug, 2024 09:24 551 Marime text










La data de 25.07.2024 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, care introduce modificări atât în ceea ce privește procesul de acordare/redobândire a cetățeniei române, prin creșterea nivelului de securitate a documentelor ce dovedesc această calitate, respectiv prin punerea în circulație a cardului de cetățenie română, cât și în procesul de soluționare a cererilor de eliberare a pașapoartelor românești.

 

Astfel, cererile de acordare/ redobândire a cetățeniei române soluționate favorabil, începând cu data de 01.09.2024, vor avea ca rezultat eliberarea cardului de cetățenie română, document care va fi personalizat de Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte, potrivit unui comunicat al MAI.


 

Totodată, conform ordonanței citate mai sus, cererile de eliberare a pașapoartelor românești cu menționarea țării de domiciliu, depuse de persoanele care au dobândit/ redobândit cetățenia română și care nu au mai deținut, ulterior obținerii cetățeniei române, un pașaport românesc sau un act de identitate românesc, trebuie să fie însoțite și de certificatul de cetățenie, respectiv de cardul de cetățenie română.

 

Pentru informații suplimentare privind documentele necesare obținerii pașaportului românesc cu menționarea țării de domiciliu, accesați  Direcția Generală de Pașapoarte | Cetățeni români cu domiciliul în străinătate (gov.ro)


 

De asemenea, persoanele cărora, începând cu 01.09.2024, li se va elibera cardul de cetățenie română și care vor dori să își stabilească domiciliul în străinătate, vor avea obligația să solicite, în termen de 3 ani de la data dobândirii/ redobândirii cetățeniei române, eliberarea unui pașaport românesc cu menționarea țării de domiciliu.

 

Prin modificările legislative pe care le reglementează, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.100/2024 asigură continuarea procesului de digitalizare a serviciilor  publice oferite cetățenilor care necesită verificarea statutului juridic al persoanelor față de statul român. Astfel, specialiștii Direcției Generale de Pașapoarte și ai Direcției Generale pentru Tehnologia Informației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constituie prima platformă de cetățenie ce va fi integrată în platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, până la operaționalizarea de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie a sistemului informatic de evidență a cardurilor de cetățenie română.

 

O altă modificare importantă adusă de ordonanța sus-menționată vizează reglementarea Sistemului informatic de evidență a datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, sistem administrat de Direcția Generală de Pașapoarte și constituit pe baza:

 

a)     datelor și documentelor cu privire la cetățenia română, în cazul  persoanelor care au parcurs procedura de redobândire a cetățeniei, conform Decretului-lege nr.137/ 1990 privind unele dispoziții referitoare la cetățenie română și art.37/ art.35 din Legea cetățeniei române nr.21 /1991, în forma în vigoare până la data de 18 iunie 2002;

b)     datelor și documentelor cu privire la cetățenia română, în cazul persoanelor care se regăsesc în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte și care, începând cu anul 1949, au urmat proceduri administrative de competența Direcției Generale de Pașapoarte.

 

Platforma de cetățenie va conține, atât datele din Sistemul informatic de evidență a datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, cât și datele despre acordarea, redobândirea, retragerea cetățeniei române, respectiv renunțarea la cetățenia română, generate de Ministerul Justiției, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2024, și care se regăsesc doar în evidențele informatice ale Direcției Generale de Pașapoarte.

 

De la data asigurării infrastructurii tehnice necesare, datele de pe Platforma de cetățenie vor putea fi accesate, în timp real, de autoritățile competente în materie de stare civilă, documente de identitate și pașapoarte, dar și de alte autorități care, conform atribuțiilor legale, au nevoie de datele despre cetățenia română, aspect care va conduce la optimizarea timpilor de furnizare a serviciilor publice care presupun confirmarea statutului de cetățean român în cazul persoanelor care nu dețin un document valabil care să facă dovada cetățeniei române, conform Legii nr.21/1991 a cetățeniei române, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

„Reamintim cetățenilor faptul că, în situația în care descendenții cetățenilor români sau foștii cetățeni români doresc să obțină, după caz, acte de stare civilă, documente de identitate sau de călătorie românești ori redobândirea cetățeniei române, este necesar să se adreseze direct instituțiilor competente să elibereze astfel de documente, respectiv să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române, fără să solicite, în prealabil, Direcției Generale de Pașapoarte, furnizarea datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple”, transmite MAI.

 
 
 
Citește și
 Știri ConstanțaPolițiștii din Murfatlar au aplicat amenzi în urma verificărilor nocturne


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii