ONU 19 iunie, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor
ONU: 19 iunie, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor
19 Jun, 2024 08:44
ZIUA de Constanta
598
Marime text
- La 19 iunie 2024 este marcată, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor.
Marcarea acestei zile se desfăşoară ca urmare a adoptării la 19 iunie 2015 a textului Rezoluţiei 69/293, purtând semnătura Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prin acest demers se atrage atenţia la nivel public internaţional asupra eliminării violenţei sexuale în timpul conflictelor, privind necesitatea intensificării conştientizării publicului larg în legătură cu această dramă contemporană şi pentru a aduce un omagiu pe plan mondial victimelor şi supravieţuitorilor acestui tip de violenţă, precum şi acelora care au contribuit în mod curajos prin implicarea lor pentru eradicarea acestor crime, potrivit Agerpres.
Data de 19 iunie a fost aleasă pentru a face trimitere la adoptarea de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, în 19 iunie 2008, a textului Rezoluţiei 1820/2008. Documentul condamnă violenţa sexuală ca un mod de purtare a războiului şi un impediment major împotriva păcii. În plus, Consiliul de Securitate a adoptat Rezoluţia 2331/2016 care face legătura dintre violenţa sexuală, terorism, crima organizată transnaţională şi traficul de fiinţe umane. În plus, textul admite violenţa sexuală drept o formă de manifestare a terorismului. Termenul de "violenţă sexuală legată de conflict" se referă la viol, sclavie sexuală, prostituţie forţată, sarcină forţată, avort forţat, sterilizare forţată, mariaj forţat sau oricare altă formă de violenţă sexuală de gravitate comparabilă, comisă împotriva femeilor, bărbaţilor, fetelor sau băieţilor, care este direct sau indirect legată de un conflict. Termenul include, de asemenea, traficul de fiinţe umane comis în situaţii de conflict cu scopul violenţei sexuale sau cu scopul exploatării, conform www.un.org.
În cadrul ONU funcţionează Acţiunea Naţiunilor Unite împotriva violenţei sexuale în conflict, unde se regăsesc numeroase entităţi ale Naţiunilor Unite cu scopul de a pune capăt violenţei sexuale în timpul sau la debutul unui conflict armat. Această iniţiativă, lansată în 2007, reprezintă un efort comun al Naţiunilor Unite de îmbunătăţire a coordonării şi a responsabilităţii, de amplificare a consilierii şi de susţinere a eforturilor depuse la nivel naţional pentru prevenirea violenţei sexuale legate de conflicte armate şi pentru a contribui eficient la nevoile supravieţuitorilor.
Citește și
1 iunie - Ziua mondială a părinților
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii