Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:34 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pelerinajul de Sf Andrei. Ce spune prefectul județului Constanța. Se va ține, sau nu?

ro

26 Nov, 2021 12:54 2106 Marime text
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa a declarat pentru ZIUA de Constanța că anul acesta pelerinajul organizat cu ocazia Sărbătorii de Sf Ndrei la mănăstirea din coimuna Ion Corvin se va șine, dar, participanții vor fi nevoiți să respecte mai multe reguli. 

De asemenea, numărul participanților va fi mult mai mic decît în alți ani. 

„Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este un moment de mare importanță pentru noi, întreaga comunitate de credincioși din țară, cu precădere pentru cei din Dobrogea. Pelerinajul la mănăstirea aflată în zona Ion Corvin va fi permis, conform legislației actuale, dar cu respectarea mai multor reguli, gândite de autorități special pentru protecția sanitară a fiecărui participant. 

Astfel, purtarea măștii este obligatorie pe tot parcursul pelerinajului, personalul de cult se va asigura că este păstrată o distanță de cel puțin 2 metri între participanți și va realiza un triaj observațional (cine prezintă semne, cum ar fi tuse, strănut, rinoree nu va avea acces). Totodată, aceștia vor trebui să dezinfecteze periodic toate obiectele și suprafețele frecvent atinse. Toate aceste măsuri preventive sunt cuprinse în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 685/939/2021 privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate la organizarea procesiunilor și/sau pelerinajelor religioase.

Participanții pot proveni și din afara localității în care va avea loc pelerinajul, dar nu pot ajunge acolo folosind transporturi organizate sau curse ocazionale, conform art. 4, pct. 3 din anexa 3 a HG 1183/2021.

Așadar, nimeni nu poate interzice dreptul la credință, autoritățile doar facilitează desfășurarea unui eveniment religios, cu respectarea unor norme pe care, personal, le consider de bun simț. Fac apel la conștiința tuturor enoriașilor. Același lucru îl așteptăm și de la personalul de cult, care va beneficia de sprijinul și ghidarea forțelor MAI” - a declarat pentru ZIUA de Constanța, prefectul Silviu Coșa. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii