Relaţiile de afaceri trec graniţele Cum convieţuiesc o companie din Bulgaria şi o firmă din România pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu (documente)
Relaţiile de afaceri trec graniţele: Cum convieţuiesc o companie din Bulgaria şi o firmă din România pe Aeroportul
23 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
4104
Marime text
În ediţia din 22 august a cotidianului ZIUA de Constanţa, atrăgeam atenţia, în articolul „Firmă fără experienţă, lansată în afaceri direct de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu” asupra societăţii Aviation Services CND SRL, înfiinţată în primăvara acestui an, societate care, potrivit informaţiilor disponibile la Registrul Comerţului, are ca domeniu principal de activitate transporturi aeriene de marfă şi transporturi spaţiale. Menţionăm, din nou, că fondatorii Aviation Services SRL sunt, aşa cum se specifică şi în Monitorul Oficial, Aviation Services Holding EOOD (societate cu răspundere limitată), cu sediul în Bulgaria (70%), şi Adrian Istrate Scrădeanu, care îndeplineşte, pe durată nelimitată, şi funcţia de administrator al firmei recent înfiinţate (30%). Aviation Services CND SRL are sediul în incinta Aerogării Sosiri Externe, biroul nr. 36. Aşadar, în incinta aeroportului.
Aşa cum am menţionat în ediţia din 22 august, am încercat, în mai multe rânduri, să luăm legătura cu Adrian Istrate Scrădeanu, dar acesta din urmă nu a fost de găsit. Amintim în acest context că numele său mai apare, în afară de Aviation Services CND SRL, în alte trei societăţi, anume Silk Route Shipping SRL, Orient Cargo Control SRL şi DTS Logistic Services SRL.
Companie din Bulgaria, cu peste 15 ani de experienţă
Potrivit unui e-mail remis redacţiei ZIUA de Constanţa de Adrian Istrate Scrădeanu, „societatea mamă Aviation Services Bulgaria este o companie cu peste 15 ani în domeniul manipulării de mărfuri în aeroporturi. Cu câteva mici excepţii, liniile aeriene care zboară din şi înspre Bulgaria folosesc serviciile de sol oferite de Aviation Services. Compania este prezentă de asemenea în Serbia, Macedonia, Albania şi începând din acest an şi în România şi Polonia”.Acelaşi Istrate Scrădeanu susţine că „Aviation Services a participat la licitaţia organizată de către Aeroportul Mihail Kogălniceanu, aşa cum a fost ea anunţată în presa locală”. „Compania noastră a prezentat documentaţia solicitată, însoţită şi de scrisorile de recomandări de la diferite linii aeriene. Vă ataşez aici doar cele de la Aeroflot, Lufthansa şi Turkish Airlines. Având în vedere că singurul operator care deserveşte la această oră Constanţa este Turkish Airlines, considerăm că formularea dumnealor din scrisorile de recomandare este fără echivoc. Urmare a îndeplinirii tuturor condiţiilor cerute, Aviation Services a fost declarată câştigătoarea licitaţiei”, explică administratorul Aviation Services CND SRL. Atenţie, licitaţia la care face referire Adrian Istrate Scrădeanu a fost câştigată de firma-mamă, deci de Aviation Services Holding EOOD, firmă care, conform spuselor lui Scrădeanu, nu are un reprezentant în România. „De ce ar trebui să aibă un reprezentant?!?”, a întrebat retoric Istrate Scrădeanu, în contextul unei convorbiri telefonice purtate ieri, destul de tensionată pe alocuri, e drept. Potrivit spuselor lui, licitaţia ar fi avut loc la începutul lunii decembrie a anului trecut şi ar fi avut ca obiect închirierea unui depozit de aproximativ 500 de metri pătraţi în incinta aeroportului. „Noi deschidem şi primim cargo marfa care vine de la Turkish Airlines şi pleacă prin Turkish Airlines. Facem manipulare marfă doar prin depozitul nostru”, a ţinut să menţioneze Adrian Istrate Scrădeanu.
Referitor la licitaţia menţionată de Istrate Scrădeanu, acesta din urmă susţine că anunţul de participare ar fi apărut în ediţia din 26 noiembrie 2013 a unui cotidian local. Anunţul cu pricina nu a fost de găsit în ediţia din 26 noiembrie a ziarului respectiv şi nici pe SEAP.
În ceea ce priveşte spaţiul mai sus menţionat, Istrate Scrădeanu a declarat că societatea ar plăti, pentru acesta, aproximativ 13.000 de lei/lună, „ceea ce e destul de bine”, în opinia sa.
Firma românească, „o necesitate”
De ce a fost nevoie de un birou pentru Aviation Services CND SRL, de vreme ce contractul pentru transport cargo marfă a fost câştigat de firma din Bulgaria, Aviation Services Holding EOOD? Ei, bine, Istrate Scrădeanu explică: „Nimeni nu vrea să discute cu o firmă din Bulgaria. De aici a apărut necesitatea de a discuta cu o societate românească”.Ajungem astfel la sediul Aviation Services CND SRL din incinta Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu. În lumina celor prezentate, putem înţelege că de biroul nr. 36 de la Aerogări Sosiri Externe a fost nevoie pentru a se ajunge la firma mamă, cea care operează în depozitul aeroportului. Conform declaraţiilor lui Adrian Istrate Scrădeanu, pentru închirierea biroului nu s-a organizat o licitaţie. „Pentru birou ne-am exprimat dorinţa, jumătate din aeroport fiind gol”, e explicat Scrădeanu.
Facem menţiunea că nici în primul articol, nici în cel de faţă nu a existat vreo trimitere, vreo conotaţie, vreun comentariu de natură politică, aşa cum a încercat să insinueze, în contextul convorbirii telefonice, administratorul Aviation Services CND SRL. Apreciem nota civilizată în care a fost redactat punctul de vedete transmis redacţiei de Adrian Istrate Scrădeanu, nu însă şi felul în care a decurs discuţia telefonică între ZIUA de Constanţa şi acesta, între cele două moduri de comunicare - scrisă şi orală - existând diferenţe semnificative, context în care ne putem întreba dacă Istrate Scrădeanu este într-adevăr cel care a redactat punctul de vedere.
Pentru informarea corectă a cititorilor cotidianului ZIUA de Constanţa ataşăm documentele transmise redacţiei de Adrian Istrate Scrădeanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii