Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:37 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mânăstirea Antim, bijuteria arhitecturii brâncovenești. Lucrările de restaurare, demarate chiar în anul dedicat ctitorului său (galerie foto)

ro

08 Sep, 2020 00:00 2713 Marime text

  • Una dintre bijuteriile ce încununează cu succes stilul brâncovenesc și îi poartă numele și faima peste timp, cu modestie, dar și distincție este Mânăstirea Antim.

  • La mai bine de 300 de ani de la ridicarea sa, monumentul continuă să încânte privirile tuturor iubitorilor de artă și de frumos, grație lucrărilor de consolidare, reabilitare și restaurare desfășurate de Aedificia Carpați.

  • Lucrările au fost demarate în anul 2016, an dedicat personalității Sfântului Antim, și au fost finalizate în 2018.

Unul dintre reperele identitare ale arhitecturii românești în lume este stilul brâncovenesc. Considerat uneori o Renaștere Apuseană, ori chiar un Baroc brâncovenesc, stilul este mărturie a splendorilor arhitecturale ce se ridicau pe pămân românesc inclusiv în secolele XVII-XVIII.
Una dintre bijuteriile ce încununează cu succes acest stil arhitectural și îi poartă numele și faima peste timp, cu modestie, dar și distincție este Mânăstirea Antim, din București. Restaurată, consolidată și pusă în valoare în urma lucrărilor întreprinse de societatea Aedificia Carpați, mânăstirea este în prezent reședință a episcopilor vicari patriarhali și găzduiește și o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca Sfântului Sinod. Lucrările au fost demarate în anul 2016, an dedicat personalității Sfântului Antim, și au fost finalizate în 2018.

Întregul complex, ridicat conform planurilor marelui ierarh

Încadrat în lista monumentelor istorice și ctitorit de marele ierarh Antim Ivireanul, edificiul a fost ridicat în perioada anilor 1713-1715, în apropiere de dealul Mitropoliei. Pe locul unde a fost construit, se afla înainte o biserică din lemn, ce purta hramul Sfântul Nicolae.
La mai bine de 300 de ani de la ridicarea sa, monumentul continuă să încânte privirile tuturor iubitorilor de artă și de frumos, în urma amplelor lucrări de consolidare, reabilitare și punere în valoare desfășurate în perioada 2016-2018 de către firma Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
La început, mânăstirea avea forma unei cetăți, în centrul căreia se afla biserica, iar chiliile aflându-se pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat. Totodată, în fiecare colț se afla câte un turnuleț.
În acest sens, este de menționat că întregul complex a fost ridicat conform planurilor întocmite de însuși înaltul ierarh Antim Ivireanul.
Un aspect deosebit de interesant este faptul că biserica este singura ridicată cu planul în formă treflată, în secolul al XVIII-lea. Ferestrele sunt mari, cu ancadramentele sculptate în piatră, rozetele sunt mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, iar capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt încununate cu motive florale.
Intrarea în biserică se face prin ușa masivă din lemn de stejar pe care însuși Sfântul Antim a sculptat-o. De altfel, potrivit tradiției, toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, alături de pictura din biserica mare și din paraclis au fost executate întocmai cu schițele mitropolitului.
Totodată, ierarhul a pictat și câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul.

Paraclisul Pompilian, reabilitat

Mânăstirea Antim este, în prezent, reședință a episcopilor vicari patriarhali și găzduiește și o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca Sfântului Sinod.
În 2016, declarat „an omagial al Sfântului Antim Ivireanul, tipograf și om de cultură din secolul al XVIII-lea“ de către Patriarhia Română, au început lucrările de reabilitare a bijuteriei arhitecturii brâncovenești, întreprinse de Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect, SC Abral Art Product SRL. Șef proiect complex a fost arhitectul A.I.Botez, iar șeful de proiect a fost arhitect Bogdan Teodorescu.
Ctitoria a intrat într-un amplu proces de consolidare și reabilitare pentru întregirea ansamblului Mănăstirii.
Conform specialiștilor, intervențiile realizate în perioada 2016-2018 au făcut obiectul lucrărilor de consolidare, înlăturare a umidității din fundații și reabilitarea chiliilor mănăstirii. Mânăstirea a fost transformată în Muzeu, iar Paraclisul a fost și el consolidat și restaurat.
Totodată, un loc important în cadrul ansamblului îl ocupă Paraclisul Pompilian, care a fost consolidat și restaurat pentru a i se reda forma inițială și a-i spori siguranța în exploatare.
Arc peste timp, la mai bine de 300 de ani de la ridicarea sa, Mânăstirea Antim este nu numai o bucurie a ochilor iubitorilor de frumos, ci și o bucurie a sufletelor tuturor celor ce caută corespundentul măiestriei cerurilor pe pământ.

Citește și:



„Restaurăm istoria și construim viitorul“:
Biblioteca Națională a României, locul unde „bat“ inimile a peste 12 milioane de volume (galerie foto)

 

„Restaurăm istoria și construim viitorul“:
Prima clădire din beton armat a României, readusă la viață prin coordonarea inginerului care acum se ocupă de Cazinoul Constanța (galerie foto)

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii