România, relații diplomatice Brunei Darussalam celebrează Ziua Națională! Alertă de călătorie emisă de MAE (GALERIE FOTO)
România, relații diplomatice: Brunei Darussalam celebrează Ziua Națională! Alertă de călătorie emisă de
23 Feb, 2025 12:39
ZIUA de Constanta
484
Marime text



Potrivit MAE, relațiile diplomatice dintre România şi Brunei Darussalam au fost stabilite în 15 apirlie 1994.
România nu are misiune diplomatică de carieră în această țară, iar reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Brunei Darussalam este asigurată de Ambasada României în Malaysia. Conform MAE, ambasadorul malaysian la București, Tengku Dato’ Sirajuzzaman Bin Tengku Mohamed Ariffin și-a prezentat scrisorile de acreditare la 11 octombrie 2021, iar Nineta Bărbulescu, ambasadorul României în Malaysia a prezentat scrisorile de acreditare la 10 noiembrie 2021.
Cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Brunei Darussalam pot solicita asistență consulară la Ambasada României la Kuala Lumpur.

Wikipedia informează că Statul Brunei este situat în nordul Insulei Borneo/Kalimantan, pe țărmul Mării Chinei de Sud.
Relieful acestui stat este predominant muntos, altitudinea maximă fiind de 1850 m. Pe litoral acesta prezintă un relief colinar și de câmpie.
Râul principal ce drenează jumătate din acest stat este Sungai Belait.
Suprafața statului este de 5.770 km² (locul 170), cea de apă fiind de 8,6%. Cel mai înalt punct este Bukit Pagon - 1.850 m, iar Marea Chinei de Sud reprezintă cel mai jos punct. Cel mai mare oraș din Brunei este Bandar Seri Begawan, acesta fiind și capital țării.
În ceea ce privește guvernarea, sistemul politic este Sultanat/Monarhie constituțională, sultan fiind Hassanal Bolkiah (Kebawah Duli Yang Maha Mulia Paduka Seri Baginda Sultan Haji Hassanal Bolkiah Al-Mu'izzaddin Waddaulah ibni Almarhum Sultan Omar Ali Saifuddien Sa'adul Khairi Waddien – numele întreg), iar prim-ministrul este Hassanal Bolkiah, conform Wikipedia.
Sursa citată mai menționează că în Brunei sunt următoarele grupuri etnice: malayezieni 67%, chinezi 9%, băștinași 6%, alții 12%
Religii predominante sunt musulmană, budism, creștinism, taoism, credințe băștinașe
Ca limbi vorbite, menționăm malayeză, engleză, chineză.

Ministerul Afacerilor Externe informează că în Brunei Darussalam există o amenințare scăzută de terorism, dar trebuie avut în vedere riscul general de atacuri teroriste care se pot produce în locuri publice, inclusiv în cele frecventate de expatriați sau călători străini. În trecut au existat în alte state din zonă atacuri teroriste anti-occidentale (cum ar grupuri afiliate ISIS) și, ca atare, există îngrijorarea că pot fi organizate atacuri teroriste în regiune.
Conform informațiilor transmise de MAE, nivelul criminalității este scăzut, dar au existat incidente care au implicat turiști străini, îndeosebi furturi și spargeri de mașini. Cetățenilor români li se recomandă să adopte măsurile de precauție, să fie vigilenți, să nu își lase lucrurile personale nesupravegheate, să nu călătorească având obiecte de valoare asupra lor și să nu circule singuri noaptea.
Se recomandă evitarea demonstrațiilor sau adunărilor mai mari. În cazul producerii unor demonstrații în apropierea dumneavoastră, se recomandă ferm să părăsiți imediat zona respectivă.
MAE mai transmite că Brunei Darussalam are un cadru juridic care se bazează pe dreptul comun britanic, cu un sistem paralel de drept Sharia. Unele prevederi ale Codului Penal Sharia se pot aplica atât musulmanilor, cât și non-musulmanilor. De exemplu, se consideră infracțiune orice consum de mâncare și băutură în public în timpul orelor de post ale Ramadanului. Orice critică publică la adresa Majestății Sale Sultanul sau a altor membri ai Familiei Regale, Codului Penal Sharia sau Islamismului este ilegală și se pedepsește conform legislației din Brunei. Se recomandă consultarea site-ului web al Procurorului General al Brunei Darussalam la www.agc.gov.bn pentru informații actualizate despre Codul penal.

Consumul, posesia, distribuția sau vânzarea de droguri poate conduce la pedepse severe, inclusiv pedeapsa capitală.
Brunei Darussalam este o țară care nu se caracterizează prin dezastre naturale majore (cutremure, erupții vulcanice și taifunuri). Cu toate acestea, inundațiile și alunecările de noroi pot fi frecvente în timpul sezoanelor umede (septembrie-ianuarie și mai-iulie), când sursele de alimentare pot fi afectate. Se recomandă respectarea indicațiilor autorităților locale în cazul în care apar astfel de incidente.

România nu are misiune diplomatică de carieră în această țară.
Cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Brunei Darussalam pot solicita asistență consulară la Ambasada României la Kuala Lumpur, la numerele de telefon din tabelul de mai jos.
De asemenea, cetățenii români pot să își anunțe prezența în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactați în situații de urgență prin intermediul portalului www.econsulat.ro.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon:
Ambasada României la Kuala Lumpur +60 32 142 3172
Call Center București +60 16 262 9660
De asemenea cetățenii români pot contacta serviciile de urgență locale apelând 993 (poliție), 991 (ambulanță), 995 (pompieri), 998 (centrul național de căutare și salvare).
Cetățenii români care ignoră avertismentele MAE și se deplasează în zone de risc, își asumă propria răspundere și vor suporta consecințele care pot decurge în urma unei situații de criză în care sunt implicați pe durata unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilitățile de intervenție ale reprezentanților misiunilor diplomatice, în situații speciale de urgență, sunt limitate.
Cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie și aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă ca, înaintea efectuării unei călătorii, să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!
Cetăţenii români care sunt obligaţi să se deplaseze în Brunei Darussalam sau se află deja pe teritoriul acestei ţări sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:
- Să se informeze cu privire la cerințele de intrare în țară, situația actuală, legile și obiceiurile locale;
- Să respecte cu strictețe anunțurile și recomandările autorităților locale;
- Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în mașini;
- Să aibă, în permanenţă, asupra lor copia actului de identitate, preferabil copia paşaportului turistic, care să conțină și pagina cu viza de ședere valabilă;
- Să evite locurile aglomerate și demonstraţiile;
- Să evite circulaţia pe timp de noapte;
- Să fie atenți la marcajele privind existența crocodililor;
- Să aibă o atitudine respectuoasă faţă de tradiţiile locale;
- Să evite purtarea de haine galbene (culoare regală);
Să rămână conectați cu prietenii și familia și să-i informeze despre locul unde se află, furnizându-le acestora datele de contact din străinătate;
Pentru informații, sprijin sau asistență, să se adreseze autorităților de poliție care sunt prezente în toate zonele țării.
Cetățenii români nu au nevoie de viză pentru intrarea în acest stat, pentru șederi de de maximum 90 de zile, în scopuri nelucrative.
Intrarea este permisă cu un pașaport a cărui valabilitate să fie de cel puțin 6 luni de la data intrării în Brunei Darussalam.
Atenție! Verificați în pașaport perioada care a fost trecută de autoritățile de imigrare. Depășirea timpului de ședere legală în Brunei se poate sancționa cu închisoarea, amenzi și bătaia cu bastonul.

Conform MAE, vânzarea de alcool este interzisă în Brunei. Persoanele care nu au religia musulmană, cu vârstă de peste 17 ani, pot introduce pentru consumul personal, fără taxe, două sticle de maxim 1 l de vin sau alcool și 12 cutii de maxim 330 ml de bere, la sosirea în Brunei, însă acestea trebuie declarate la vamă. Între două importuri de alcool trebuie să fie o perioadă de minimum 48 de ore. Păstrați chitanța de la vamă pentru eventuale inspecții.
Există o amenințare scăzută de terorism, dar trebuie avut în vedere riscul general de atacuri teroriste care se pot produce în locuri publice, inclusiv în cele frecventate de expatriați sau călători străini.
În trecut, au existat în alte state din zonă atacuri teroriste anti-occidentale (comise de grupări precum cele afiliate ISIS) și, ca atare, există îngrijorarea că pot fi organizate atacuri teroriste în regiune.
Brunei Darussalam este, în general, o țară pașnică, existând o amenințare scăzută de terorism.
Pentru a contacta serviciile de urgență, sunați la:
- 993 (poliție);
- 991 (ambulanță);
- 995 (pompieri).
Nivelul criminalității este scăzut, dar au existat incidente care au implicat turiști străini, îndeosebi furturi minore și spargeri de mașini.
Legile locale reflectă, în primul rând, caracterul islamic al țării. MAE recomandă insistentcetățenilor români să se îmbrăcați modest și să respectați tradițiile și obiceiurile locale, îndeosebi religioase, cu precădere în perioada Ramadanului sau dacă intenționați să vizitați lăcașuri de cult.
Orice critică publică la adresa Majestății Sale Sultanul sau a altor membri ai Familiei Regale, Codului Penal Sharia sau Islamismului este ilegală și se pedepsește conform legislației din Brunei.
Cod penal Sharia prevede sancțiuni și pedepse corporale severe, cum ar fi amputarea mâinilor și degetelor, precum și pedeapsa capitală, pentru o serie de infracțiuni, indiferent de naționalitate sau religie, deși unele prevederi se aplică doar musulmanilor.
Dubla cetăţenie - Brunei nu recunoaște dubla cetăţenie. Dacă se constată că aveți două pașapoarte, riscați să vă fie refuzată intrarea. Dacă aveți dublă naționalitate, este de preferat să intrați în Brunei Darussalam folosind pașaportul pe care l-ați utilizat la ultima vizită în acest stat. Pe perioada șederii în Brunei Darussalam, naționalitatea recunoscută va fi cea declarată la intrarea în țară și asistența consulară acordată va fi în concordanță cu aceasta.

Contactarea autorităților române
Reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Brunei Darussalam este asigurată de Ambasada României în Malaysia.
În situații de urgență, Ambasada României în Malaysia poate fi contactată la numărul de urgență: + 60 162 629 660.
De asemenea, în calitate de cetăţean al Uniunii Europene, puteţi solicita, în caz de necesitate, eliberarea unui titlu de călătorie în vederea întoarcerii în ţară, din partea misiunilor diplomatice ale ţărilor UE cu sediul în Brunei Darussalam.
MAE recomandă tuturor cetățenilor români să-și anunțe prezența în Brunei Darussalam la Ambasada României în Malaysia, fie prin intermediul platformei www.econsulat.ro, fie folosind adresa de e-mail kualalumpur.consul@mae.ro, comunicând următoarele date: nume, prenume, data nașterii şi numărul de telefon mobil.
Notă: Listă Corp Diplomatic a fost actualizată în decembrie 2024.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: PIXABAY
Citește și:
România, relații diplomatice
Republica Sudan, partener important al României în Africa! Alertă de călătorie emisă de MAE (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii