Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să ne amintim de gustul copilăriei Biscuiții Eugenia din 1997, produși de compania de panificație Dobrogea

ro

14 Sep, 2020 00:00 3266 Marime text
  • ”Eugenia” va rămâne mereu gustul dulce al copilăriei.
  • Anii au trecut, lumea s-a schimbat, piețele s-au umplut de diverse mărfuri românești sau din import, care abundă pur și simplu.
 

Eugenia este o marcă de biscuiți românească.

Producătorul care are înregistrată marca de biscuiți Eugenia din 1997 este compania de panificație Dobrogea, aparținând Dobrogea Grup. În anul 2005, Dobrogea a relansat „Eugenia” ca produs premium într-o nouă formă, cu un ambalaj care păstrează mai bine calitatea produsului.


Cu toate că produsul nu a beneficiat de un brand management special, marca a devenit substantiv comun, produsele asemănătoare nemaifiind numite „biscuiți cu cremă de cacao” ci „eugenii”.


Și, indiferent de vârstă, toată lumea îi mânca, fie că era vorba despre elevii care îi luau la școală și îi mâncau în pauze, fie despre părinții care îi luau pentru masa de la serviciu. Anii au trecut, lumea s-a schimbat, piețele s-au umplut de diverse mărfuri românești sau din import, care abundă pur și simplu.


Cu toate acestea, biscuiții Eugenia nu și-au pierdut savoarea.  Dimpotrivă, s-au diversificat foarte mult și sunt pe gustul fiecăruia.


”Eugenia” va rămâne mereu gustul dulce al copilăriei. Așa că, dacă vă doriți ceva dulce și bun la masă, nu ezitați să alegeți biscuiții sandwich Eugenia. Aveți de unde! Trecerea timpului nu i-a luat în nici un fel din notorietate. Azi, Eugenia reprezintă nu numai o gustare dulce pentru toate vârstele ci şi o dulce amintire a copilăriei, un desert care şi-a menţinut prospeţimea şi savoarea în mintea şi in inima consumatorilor.



Amintim că în anul 2019, Blue Bike Gate One SRL a decis să modifice imobilul de două etaje ridicat pe strada Theodor Burada nr. 10 din municipiul Constanţa, pe locul fabricii de biscuiţi Eugenia.
 
Pe data de 16 decembrie, Primăria Constanţa a emis autorizaţ ia de construire nr. 2297 - „Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 930/13.06.2019 - Construire imobil S+P+2e - locuinţe colective, împrejmuire teren cu gard şi organizare de şantier» prin supraetajare cu un nivel (etaj 3) în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată. Supraetajarea cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor se va putea autoriza numai după intabularea construcţiei la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării“.  
 

Blue Bike Gate One SRL, în datele Registrului Comerţului  

Înmatriculată în anul 2017, Blue Bike Gate One SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 210 lei, integral vărsat, este compus din 21 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Petre Viorica - 7 părţi sociale şi o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33,33%, Caraivan Octavian - 7 părţi sociale şi o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33,33%, Iorgoveanu Stere - 7 părţi sociale şi o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33,34%. Administratorii societăţii, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, sunt Caraivan Octavian, Iorgoveanu Stere şi Petre Ştefan-Cătălin.
 
Firma are următoarele puncte de lucru: municipiul Constanţa, bulevardul Regina Elisabeta nr. 2B, zona Poarta ; municipiul Constanţa, strada Oborului, nr. 27; municipiul Constanţa, strada Theodor Burada, nr. 10. În anul fiscal 2017, Blue Bike Gate One SRL a avut un singur salariat, o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 96.562 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 4 salariaţi, cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 316.691 lei.


Sursa foto: doborgeagrup.ro



Citește și:

lauraadamache.ro Biscuiti de post cu ciocolata

Condiţii puse de Primăria Constanţa firmei Blue Bike Gate One SRL, care vrea să supraetajeze imobilul ridicat pe locul fabricii de biscuiţi Eugenia


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii