Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sali de sport, terenuri de tenis, centre SPA, porturi turistice

ro

16 Sep, 2009 01:54 3181 Marime text
elena_udrea_010.jpgElena Udrea şi-a prezentat proiectele pentru sudul litoralului

Prezentă la deschiderea Bursei de Turism Litoral, care are loc în perioada 15 - 16 septembrie, la Hotel „Paradiso" din Mangalia, ministrul Turismului, Elena Udrea, a expus celor prezenţi o serie de măsuri ce vor fi „prinse" în viitoarea Lege a Turismului, care va fi înaintată spre dezbatere publică de săptămâna viitoare.

Unul dintre punctele de „plecare" ale acestei legi îl constituie „Studiul privind strategia de dezvoltare a sudului litoralului". Zona este caracterizată de ministrul Udrea drept rămasă în urmă, lipsită de mijloace de agrement şi, de aceea, ocolită de o bună parte a turiştilor. „Studiul a fost realizat de Ministerul Turismului şi vizează sudul litoralului. Aici intenţionăm să realizăm o serie de investiţii, să reorganizăm infrastructura şi, mai ales, să reuşim să creăm mijloace de agrement. De când mă ştiu am fost un turist de sud de litoral şi vreau să readuc acestor staţiuni celebritatea de acum 15 - 20 de ani. Studiul vizează nu doar staţiunile turistice, ci şi localităţile cu deschidere la Marea Neagră, precum 23 August sau Tuzla. Vor fi create aici săli de sport, terenuri de tenis, centre SPA, mini-porturi turistice, parcuri acvatice etc. Nu poţi creşte activitatea de turism fără să creezi agrement", a arătat Elena Udrea.

Legea Turismului, cu sancţiuni drastice

În afara distracţiei pentru turişti, ministrul a mai subliniat că va fi refăcută infrastructura zonei, printr-o colaborare cu Ministerul Transporturilor. Anual, cele două ministere vor întocmi o listă cu drumurile ce duc către diferite destinaţii turistice din ţară şi care vor constitui o prioritate pentru acţiuni de îmbunătăţire şi refacere. Investiţiile pentru toate aceste proiecte vor fi realizate prin parteneriate publice-private, dar şi cu fonduri UE şi de la Ministerul Turismului.

În cadrul întâlnirii, Elena Udrea a mai arătat că sezonul 2009, într-un an de criză, poate fi considerat unul foarte bun, întrucât numărul de turişti români şi străini prezenţi la malul mării a fost egal cu cel din 2008, adică 1,7 milioane de persoane. Ministrul s-a arătat nemulţumit de plajele murdare de anul acesta, de dezvoltarea urbanistică haotică din staţiunile din sud - în special „chioşcurile" ce au împânzit zona, dar şi de faptul că autoritatea ministerului pe care îl conduce este diluată de numărul mare de instituţii ce au în grijă staţiunile şi plajele.

„Ministerul Turismului are nevoie de o autoritate unică. Nu ne-am putut implica în multe probleme - mizeria de pe plajă, autoturismele de pe nisip, tonetele amplasate peste tot. Sunt probleme vizibile, care deranjează turistul şi pentru care noi suntem blamaţi, deşi nu avem dreptul să ne implicăm. Dacă de exemplu este mizerie în staţiuni, primăriile ar trebui să sancţioneze firma de salubrizare, dar acest lucru nu se întâmplă", a mai spus Elena Udrea. În această vară, ministerul a efectuat aproape 1.000 de controale la unităţile de cazare.

În cadrul Legii Turismului au mai fost anunţate modificări ale actualei legislaţii. Astfel, operatorii din turism care nu îşi deschid unităţile la data începerii sezonului - 1 Mai - şi nu le închid la 30 septembrie vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la un miliard de lei vechi, iar cei ce nu le ţin deschise cinci luni pe an, potrivit legii, nu vor beneficia de reducerea de impozit de 50%. Mai mult, în sudul litoralului, toate unităţile de alimentaţie publică, gen „alimentara", vor fi închise şi transferate într-un spaţiu impus de Primăria Mangalia, pentru ca turiştii să nu mai apeleze la ele, în detrimentul restaurantelor unităţilor de cazare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 16 Sep, 2009 17:43 ESTE O IDEE PUSA IN DISCUTIE PE INTERNET. Cine are idei sa le spuna ,spre a rezolva problema turismului pe anul care vine,2010.
  • p 16 Sep, 2009 08:53 speram ca doamna udrea si cei din ministerul turismului vor gasi si timpul sa finalizeze si sa prezinte saptamana viitoare si noua lege a turismului ce e un an de cind o tot amana si o tot promit !
  • karadeniz 16 Sep, 2009 00:11 Interesante masuri. Deci tu ministrul turismului imi impui sa mananc la restaurantele hotelurilor la un pret exorbitant si o calitate indoielnica. Si crezi ca asa vei promova turismul pe litoral. Daca ma duc la plaja trebuie sa platesc sezlong si umbrela ca si plajele sunt privatizate, daca intru in apa nu am voie gratis decat pana la balize ca ma bate salvamarul dincolo de balize e pe bani cu barca, hidrobicicleta, banana, skijetul. Deci eu turist roman platitor de taxe si impozite sunt obligat, pe litoralul romanesc, spatiu public dar de fapt privatizat, sa dorm in hoteluri murdare, sa mananc mancare scumpa si proasta, sa platesc taxe pe statiune, taxa de bariera, de autostrada, de pod, umbrela , sezlong iar mafiotul care a pus mana moca pe un hotel construit de statul roman, pe plaja si apa Marii Negre si care ma jupoaie de bani doua saptamani are reducere de impozit de 50%. Bravos doamna ministru, o sa faceti voi turism pe litoral cand o seca Balatonul. Cu banii pe care-i dau pe un sejur pe litoralul romanesc si in care nu am parte de mai nimic ma pot distra civilizat in multe alte locuri.