Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:58 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se lansează Campania Națională de Informare, Educare și Comunicare „Copil vaccinat- copil protejat!”. Cum vă puteți implica

ro

03 Mar, 2025 15:24 161 Marime text

În perioada martie-aprilie 2025, la nivelul întregii țări se vor desfășura activități de promovare a vaccinării, conform Calendarului Național de Vaccinare.

Această inițiativă urmărește să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinărilor și să încurajeze părinții să-și protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

De ce este importantă vaccinarea?

Prin prevenirea răspândirii bolilor infecțioase, vaccinarea are un rol crucial în protejarea sănătății copiilor. An de an vaccinarea salvează milioane de vieți și alte milioane de oameni sunt protejați prin vaccinare de numeroase boli și dizabilități.
Atunci când o parte semnificativă a oamenilor este protejată prin vaccinare de apariția bolii, apare fenomenul de „imunitate de grup”, transmiterea bolii este încetinită, ajungând să fie protejate inclusiv persoanele care nu pot beneficia de vaccinare, de exemplu copiii cu vârste prea mici pentru a primi un anumit vaccin, nou-născuții, persoane care suferă de anumite afecțiuni pentru care este contraindicată vaccinarea. Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalități de a salva vieți și de a promova sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții.

Calendarul Național de Vaccinare din România

Obiectivul vaccinărilor incluse în Calendarul National de Vaccinare este de a proteja sănătatea populației împotriva principalelor boli transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinare.

Aceste boli sunt: hepatita B, tuberculoza, tetanosul, difteria, tusea convulsivă, poliomielita, infecțiile cu Haemophilus influenzae tip B, infecțiile pneumococice, rujeola, rubeola și oreionul.


Ce activități sunt programate în cadrul campaniei?

Deși vaccinarea are beneficii, ratele de vaccinare rămân sub nivelurile optime în unele comunități, ceea ce împiedică instalarea „imunității de grup”. De aceea, prin intermediul acestei campanii urmărim realizarea unor activități care să contribuie la reducerea acestui decalaj prin educație și informare țintită:

-Sesiuni educaționale: sesiuni, seminare, ateliere de lucru interactive pentru părinți și profesioniști din sistemul educațional.
-Workshop-uri: sesiuni de lucru interactive ale profesioniștilor din sistemul educațional și din sistemul de sănătate pentru identificarea modalităților optime prin care părinții pot să fie mai bine informați în ceea ce privește siguranța și eficacitatea vaccinării.
-Acțiuni la nivelul comunităților vulnerabile: implicarea asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari, mobilizarea de voluntari pentru distribuirea materialelor informative și pentru a răspunde întrebărilor populației.
-Implicarea mass-media: pregătirea de materiale informative care să poată fi postate în mediul online (platforme social media, website-ul Institutului National de Sănătate Publică, website-urile Direcțiilor Județene de Sănătate Publică) participarea profesioniștilor la emisiuni radio sau televiziune pentru ca mesajele să fie transmise către o audiență cât mai largă.

-Programe la nivelul școlilor: Realizarea de parteneriate la nivelul școlilor pentru desfășurarea de acțiuni informative cu implicarea părinților.

Institutul Național de Sănătate Publică și direcțiile de sănătate publică județene atrag atenția asupra importanței respectării recomandărilor medicale în ceea ce privește vaccinarea copiilor.

„Vaccinarea este modalitatea sigură, eficientă și rapidă prin care putem să protejăm copiii împotriva unor boli grave, care pot conduce la decese. Prin vaccinare putem evita episoade de boală ale copiilor, episoade de internare și chiar decesele produse de boli pentru care există metode de prevenire.”

Cum vă puteți implica în desfășurarea acestei campanii?

Oamenii din comunități se pot implica activ în această campanie prin participarea la evenimentele locale care se vor organiza, prin distribuirea materialelor informative și a informațiilor primite și prin încurajarea prietenilor și a familiei de a-și vaccina copiii.


Citește și:

Alexandru Rafila anunță creșterea infecțiilor respiratorii și recomandă continuarea vaccinării antigripale
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii