Ședință ordinară! DNA Constanța, la un pas să preia, de la Primărie, terenul de pe strada Griviței, pentru noul sediu! (FOTO+DOCUMENT)
Ședință ordinară!: DNA Constanța, la un pas să preia, de la Primărie, terenul de pe strada Griviței, pentru
21 Jun, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
3279
Marime text
- Potrivit datelor oficiale, valoarea de inventar (1.058.864.40 de lei) se va achita de către DNA Constanța, iar predarea imobilului se va face pe bază de Protocol încheiat între reprezentanții DNA Constanța și Serviciul Topografie, Cadastru și Cartografie Digitală din cadrul Direcției Generale Urbanism și Patrimoniu, după achitarea valorii de inventar actualizată.
Primăria municipiului Constanța se întrunește pe 27 iunie 2024, de la ora 14.00, în ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și proiectul de hotărâre nr. 268/2024 pentru modificarea HCL nr. 197/2024 privind trecerea imobilului – teren în suprafață de 933 mp. (valoarea de inventar 1.058.864.40 lei) situat în municipiul Constanța, strada Griviței nr. 44, din domeniul privat al municipiului Constanța în domeniul privat al statului în vederea constituirii unui drept de administrare în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța.
Iniţiatorul proiectului este primarul municipiului Constanța, Vergil Chiţac.
Potrivit datelor oficiale, valoarea de inventar se va achita de către DNA Constanța, iar predarea imobilului se va face pe bază de Protocol încheiat între reprezentanții DNA Constanța și Serviciul Topografie, Cadastru și Cartografie Digitală din cadrul Direcției Generale Urbanism și Patrimoniu, după achitarea valorii de inventar actualizată.
În prezent sediul DNA Constanța este pe strada Ion Corvin, nr. 7, din municipiul Constanța.
DNA Constanța este condusă în prezent, prin delegare, de Stanciu Mihai Alexandru, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, mandatul fiind valabil în perioada 23.02.2024 - 22.08.2024.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Oficial, de la DNA!
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, rămâne suspect în dosarul instrumentat de procurorii DNA Constanța (DOCUMENT)
DNA Constanța se mută în sediu nou! Luni, la ora 12.00, vor fi deschise ofertele contractelor de închiriere
Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii