Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări
Știri Constanța: Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări
27 Mar, 2024 10:50
ZIUA de Constanta
828
Marime text
- Datorită riscurilor specifice acestei activități, este necesară atât o instruire adecvată, precum si o monitorizare permanentă, astfel încât caracterul preventiv al activității de inspecție să permită o îmbunătățire a securității şi sănătății la locul de muncă.
Inspecția Muncii prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă a derulat în perioada 18-22 martie 2024 Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi prevederile legale privind cerințele minime de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile: „Fabricarea altor produse din minerale nemetalice” - cod CAEN 23 şi „Comerț cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcție si echipamentelor sanitare” cod CAEN 4673, transmite un comunicat din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța.
Această acțiune a fost motivată de riscurile la care sunt expuși lucrătorii din aceste domenii de activitate, principalul risc fiind reprezentat de expunerea la silicea cristalină respirabilă (SCR), care apare în operațiunile de uscare, măcinare, ambalare în saci, manipulare etc. Silicea cristalină este o componentă de bază a materialelor de construcție, având multiple utilizări în industrie şi în viața de zi cu zi. Ca urmare, riscul generat de aceasta poate fi prezent şi în activitatea de comerț cu ridicata al materialelor de construcție.
Alte riscuri cu care se confruntă lucrătorii sunt:
- Utilizarea echipamentelor de muncă cu pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, accidentare din cauza incendiilor generate de instalațiile electrice neconforme sau de lipsa măsurilor în domeniul SSM, risc de accidentare datorat lipsei de vizibilitate pe căile de acces şi manevrării necorespunzătoare a stivuitoarelor, manipulări de mase grele şi foarte grele, care conduc la o serie de probleme de sănătate asociate cu dureri de spate şi dureri musculare precum şi la accidente prin cădere de obiecte depozitate la înălțime.
Datorită riscurilor specifice acestei activități, este necesară atât o instruire adecvată, precum si o monitorizare permanentă, astfel încât caracterul preventiv al activității de inspecție să permită o îmbunătățire a securității şi sănătății la locul de muncă.
În această acțiune de control s-a urmărit în mod deosebit, identificarea şi verificarea agenților economici care activează în domeniile „Fabricarea altor produse din minerale nemetalice” - şi „Comerț cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcție si echipamentelor sanitare”, eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților şi aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă şi securității și sănătății în muncă.
Din punct de vedere al relațiilor de muncă au fost verificați 2 angajatori, au fost depistate 2 persoane care practicau munca nedeclarată, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale dintre care două amenzi contravenționale în valoare de 40.300 lei și o sancțiune contravențională cu avertisment. Pentru deficiențele constatate s-au dispus 10 măsuri obligatorii, cu termene scadente pentru remediere.
În urma controalelor desfășurate de către inspectorii de specialitate din cadrul serviciului securitate și sănătate în muncă la 19 angajatori cu 547 lucrători, s-a aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 7.000 lei si s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente pentru remediere, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii