Ultimele focare de pesta rumegătoarelor mici vor fi închise în următoarele cinci zile
Ultimele focare de pesta rumegătoarelor mici vor fi închise în următoarele cinci zile
15 Oct, 2024 19:50
ZIUA de Constanta
1181
Marime text
Ultimele două focare de pesta rumegătoarelor mici vor fi închise în următoarele cinci zile, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, informează Agerpres.
"Mai sunt cinci zile şi se finalizează şi cele două focare. Măsurile pe care le-a luat după discuţiile avute la Guvern împreună cu mediul asociativ, cu fermierii persoane fizice, cu premierul Marcel Ciolacu, prin care am spus că pe o perioadă de 30 de zile să nu se mai facă mişcare între fermele de reproducţie, ne-au adus succes. Au fost eradicate toate aceste focare. Exportul de miei a continuat şi va continua. Ne supără sau nu adevărul, România deţine 22% din consumul de carne de oaie care este realizat pe teritoriul României", a precizat Barbu, într-o conferinţă de presă.
Întrebat câte ovine au fost sacrificate în România de la apariţia acestei boli şi până în prezent, ministrul a estimat un număr de 280.000 de capete.
"Nu ştiu exact, dar cred că sunt în jur de 280.000 (de capete n.r.), dar ce pot să vă asigur este că peste 95% din aceste efective sacrificate nu au fost în fermele de reproducţie ale fermierilor români, au fost în acele centre de finisare, de intermediere din România", a adăugat el.
Potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la începutul lunii octombrie, România avea şapte focare active de pesta rumegătoarelor mici în judeţul Timiş, după ce au fost stinse şi ultimele focare din judeţul Tulcea.
În data de 19 iulie 2024 a fost confirmat primul focar de pesta micilor rumegătoare din România. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezenţa virusului în probele prelevate de la oile dintr-o fermă comercială, cu un efectiv de 49.091 de oi, din localitatea Baia, judeţul Tulcea. Primele cazuri de îmbolnăvire au apărut în data de 11 iulie 2024, urmate de mortalităţi în zilele următoare.
Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.
La 31 decembrie 2023, România avea 11,721 milioane ovine şi caprine, arată ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică.
Citește și
Delegație ANSVSA, vizită de lucru în Regatul Maroc. În discuție, situația epidemiologică a pestei micilor rumegătoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii