Un diamant de dimensiuni excepţionale a fost descoperit într-o mină din Botswana

22 Aug, 2024 16:00
ZIUA de Constanta
617
Marime text
Un diamant de dimensiuni excepţionale, care abia încape în palmă şi are 2.492 de carate, a fost descoperit într-o mină din Botswana, cel mai mare producător de diamante din Africa, a anunţat joi o companie minieră canadiană, potrivit AFP citat de Agerpres.ro
Această piatră preţioasă, descoperită în mina Karowe din nord-estul Botswana, este ''unul dintre cele mai mari diamante brute descoperite vreodată'', a subliniat compania Lucara într-un comunicat.
Este cel mai mare diamant descoperit vreodată în Botswana, a subliniat preşedinţia acestei ţări din Africa australă într-un comunicat distinct.
Din punctul de vedere al caratelor, nu este departe de cel mai mare diamant cunoscut, ''Cullinan'', care cântăreşte peste 3.100 de carate şi a fost scos la lumină în Africa de Sud în 1905.
Lucara nu precizează valoarea descoperirii şi nici calitatea acesteia, dar o prezentare destinată presei este preconizată să aibă loc joi după-amiază la Gaborone.
Diamantul urmează să fie prezentat preşedintelui Mokgweetsi Masisiv cu această ocazie.
Botswana este unul dintre cei mai mari producători mondiali de diamante, activitate care constituie principala sursă de venit a acestei ţări.
Aşa cum a subliniat Lucara în comunicatul său, veniturile din diamante aduc Botswanei ''avantaje socio-economice considerabile'', care finanţează ''domenii esenţiale cum ar fi educaţia şi sănătatea'', dar şi infrastructura din această ţară de 2,6 milioane de locuitori.
Înaintea descoperirii anunţate joi, cel mai mare diamant recuperat în Botswana a fost o piatră de 1.758 de carate, extrasă tot de Lucara în 2019 şi botezată Sewelo
Agerpres.ro
Citește și:
Cum arată piatra prețioasă de 166 de carate descoperită într-o mină din Botswana (FOTO)

''Suntem încântaţi că am recuperat acest diamant extraordinar'', a declarat William Lamb, directorul companiei Lucara, citat în comunicat.
Lucara nu precizează valoarea descoperirii şi nici calitatea acesteia, dar o prezentare destinată presei este preconizată să aibă loc joi după-amiază la Gaborone.
Diamantul urmează să fie prezentat preşedintelui Mokgweetsi Masisiv cu această ocazie.
Botswana este unul dintre cei mai mari producători mondiali de diamante, activitate care constituie principala sursă de venit a acestei ţări.
Aşa cum a subliniat Lucara în comunicatul său, veniturile din diamante aduc Botswanei ''avantaje socio-economice considerabile'', care finanţează ''domenii esenţiale cum ar fi educaţia şi sănătatea'', dar şi infrastructura din această ţară de 2,6 milioane de locuitori.
Înaintea descoperirii anunţate joi, cel mai mare diamant recuperat în Botswana a fost o piatră de 1.758 de carate, extrasă tot de Lucara în 2019 şi botezată Sewelo
Agerpres.ro
Citește și:
Cum arată piatra prețioasă de 166 de carate descoperită într-o mină din Botswana (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii