Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:14 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​Un polițist de frontieră de la PTF Radăuți-Prut a refuzat 200 euro mită

ro

04 Sep, 2024 13:40 436 Marime text
Sursa foto: Poliția de Frontieră



Conform unui comunicat transmis de IGPF, în urma unui denunţ formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de dare de mită, săvârşită de un cetăţean român, care a  încercat să ofere suma de 200 de euro, pentru a nu fi luată măsura legală de nepermiterea intrării în România a autoturismului cu care acesta se deplasa, deoarece inspecția tehnică periodică este expirată.


În data de 03 septembrie 2024, în jurul orei 12:10, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia un cetățean albanez, însoțit de un pasager, un cetăţean român în vârstă de 30 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră i-au adus la cunoștință conducătorului auto faptul că inspecția tehnică periodică este expirată și nu poate fi permisă intrarea în România a mijlocului de transport.

În momentul următor, pasagerul a coborât și a înmânat poliţistului de frontieră o poliță de asigurare în filele căreia erau două bancnote de câte 100 de euro, precizează reprezentanții instituției.


Întrebat despre suma de bani, bărbatul a declarat că aceasta este pentru a nu fi luată măsura nepermiterii intrării în România.

Poliţistul de frontieră a refuzat categoric suma de bani oferită şi i-a adus la cunoştinţă bărbatului că fapta sa constituie infracţiunea de dare de mită.

Deoarece persoana în cauză a insistat ca poliţistul de frontieră să primească suma de bani oferită, colegul nostru a informat şefii ierarhici despre situaţia creată şi au fost anunţate autorităţile abilitate din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoșani, care s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut pentru luarea măsurilor legale, a încheiat sursa citată.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.



Citește și:
Bilanțul acțiunilor polițiștilor de frontieră în ultimele 24 de ore. Precizări
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii