Val de căldură și disconfort termic la Constanța! Cum vă puteți proteja de temperatiurile ridicate
Val de căldură și disconfort termic la Constanța! Cum vă puteți proteja de temperatiurile ridicateConform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru acestă dată, maximele ce se vor situa în jurul a 30-35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală(ITU) se va situa în jurul valorii de 80 unități.
„Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța va asigura: funcționarea fântânilor arteziene existente, în special în timpul zilei, pentru menținerea umidității aerului, stropirea cu apă a bulevardelor și străzilor principale, în special în locurile aglomerate pentru menținerea umidității aerului, stropirea spațiilor verzi din parcuri pentru menținerea umidității aerului, executarea dezinsecțiilor și dezinfecțiilor pe teritoriul municipiului, precum și asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și posturi de prim ajutor“ - au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.
Ca în fiecare an, în sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și în mare parte dintre ele beneficiază gratuit și de măsurarea tensiunii arteriale.
De asemenea, pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Serviciului Protecție Civilă și ai Inspectratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” vin cu o serie de recomandări:
Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei:
• deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
• se evită aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00 — 18:00:
• se vor purta haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
• consumaţi 1,5 - 2 litri de lichide pe zi. nu prea reci. apă. sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc. muşeţel, urzici);
• se consumă fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă) echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
• se evită băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
• se evită alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală:
• nu se consumă alcool (inclusiv bere) deoarece deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
• menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi). interesânduvă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
• nu se lăsă copiii / animalele de companie singuri / singure în autoturisme;
• se va cere sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
• creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
• persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
• pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
PREVENIREA INCENDIILOR
- Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt: locurile cu pericol de incendiu , în care se aplică interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
- Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
- Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.. fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
- Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
- Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare.
- Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
- Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive.
Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon: 0241/550055 (Dispecerat Primăria Municipiului Constanța) și 0737552271 (Dispecerat Serviciul Protecție Civilă).
Citește și:
Județele Constanța și Tulcea, vizate de o nouă avertizare meteo Cod Galben de caniculă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp