Ziua Armatei Române, marcată la Tulcea
Ziua Armatei Române, marcată la Tulcea
25 Oct, 2024 13:08
ZIUA de Constanta
407
Marime text
Vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 10.00, prof. Ştefan Coman, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat la ceremonialul militar şi religios organizat de Instituţia Prefectului - Judeţul Tulcea şi Garnizoana Tulcea pentru a marca Ziua Armatei Române.
Marcată în fiecare an pe data de 25 octombrie, Ziua Armatei Române aminteşte de anul 1944, atunci când, după eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al românilor, şi anume eliberarea întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.
„25 Octombrie 1944, ziua eliberării ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia străină, a avut şi continuă să aibă valoare de simbol pentru oştirea şi poporul român. Datorăm profund respect soldatului român care a luptat cu toată fiinţa şi puterea sa, propulsat de flacăra lăuntrică a patriotismului şi sentimentul datoriei. A rămas de multe ori anonim, pentru că întotdeauna numele său s-a contopit cu cel al Ţării, cu cel al Poporului, acesta devenind, emblematic, DATORIE şi SACRIFICIU. Marcată anual, începând din 1959, ziua de 25 octombrie a devenit un reper moral în ceea ce înseamnă respectul pentru armata română, pentru jertfa ostaşilor noştri pe altarul istoriei zbuciumate a poporului român, precum şi pentru tinerii soldaţi care i-au lăsat în urmă pe cei dragi şi se află în misiuni departe de hotarele ţării, dar şi pentru dumneavoastră, cei prezenţi aici, de sprijinul şi încrederea cărora Armata României are nevoie.
Pentru toate acestea, noi, cei din administraţia locală, în numele cetăţenilor acestui judeţ, ne plecăm frunţile în semn de respect pentru toţi ostaşii români", a transmis, în cadrul ceremonialului, Ştefan Coman.
Citește și
Mesajul Forțelor Navale Române, de Ziua Armatei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii