Ziua despărțirii! Șapte militari decedați în tragediile aviatice din județul Constanța, conduși astăzi pe ultimul drum (GALERIE FOTO+VIDEO)
Ziua despărțirii! Șapte militari decedați în tragediile aviatice din județul Constanța, conduși astăzi
05 Mar, 2022 08:30
ZIUA de Constanta
3298
Marime text



Astfel, în cursul zilei de astăzi, 5 martie 2022, șase militari dintre cei opt căzuți la datorie vor fi înmormântați în Cimitirul Eroilor din Municipiul Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 13:00, slujba înmormântării pentru cinci dintre ei.
La evenimentul de la Constanța și-a anunțat prezența și ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu.
Programul ceremoniilor funerare se va desfășura după cum urmează:

Tot sâmbătă, 5 martie, începând cu ora 12.00, căpitanul (pm) Pătrașcu Gheorghe Sorin va fi înmormântat în localitatea Lunca Corbului, sat Pădureți, județul Argeș.
Duminică, 6 martie, ora 11.00, locotenent-comandorul (pm) Niță Iosif-Costinel va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea III din București.
Pe timpul desfășurării funeraliilor, în semn de omagiu adus camarazilor care și-au pierdut viața, aeronave ale Forțelor Aeriene Române și ale aliaților care execută misiuni de poliție aeriană întărită în România vor executa survoluri ale zonelor în care au loc ceremoniile.



Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Cine sunt militarii decedați în tragediile din județul Constanța
Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.
Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.
Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.
Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.
Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.
Căpitanul Costinel Iosif Niță, pilotul avionului MiG-21 LanceR.

Miercuri, 2 martie, ora 20.00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac si Gura Dobrogei.
Elicopterul IAR 330-Puma, decolat, miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.
Sursa video: Facebook/MApN și ZIUA de |Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii