Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:03 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa cu Lei, scoasă la vânzare! Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța, interesate de cumpărarea ei

ro

07 Mar, 2023 10:11 5022 Marime text
Casa cu Lei este unul dintre cele mai frumoase clădiri din zona peninsulară, iar actualul proprietar, Vega Turism SA, prin Gabriel Comănescu, ar urma să o vândă.

Ca potențiali cumpărători, se arată interesați inclusiv administrația locală. Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că într-adevăr există o solicitare, în ceea ce privește intenția de a-și exercita dreptul de preempțiune. „Există o solicitare, analizăm, efectuăm rapoarte. Vedem exact ce va fi. Ieri am dat în lucru acest subiect, însă trebuie să vorbim și cu colegii de la Primăria Constanța, că am înțeles că și ei ar fi interesați și să vedem care are mai mare nevoie. Nu este nevoia să supralicităm”, ne-a transmis președintele CJ Constanța. El a mai spus că dacă va achiziționa clădirea, este nevoie de o investiție destul de mare pentru a o reabilita.

Am încercat să luăm și un punct de vedere de la Primăria Constanța pe subiect, însă până la momentul publicării materialului nu am reușit să îl obținem.

Pe de altă parte, proprietarul, prin Gabriel Comănescu, nu înclină spre o înțelegere cu autoritățile locale. Acesta a precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că „Nu o vând lor. Doar respect legea și le dau dreptul de preempțiune”.

Un alt imobil de patrimoniu ar putea fi vândut după modelul Casei Manicatide. Proprietarul, Gabriel Comănescu, spune că nu vrea să facă tranzacții cu Primăria Constanța

Despre Casa cu Lei

 
Clădirea de la malul mării a fost construită după planurile arhitectului român Ion Berindei, între anii 1895 şi 1898.

Casa a aparținut negustorului armean Dicran Emirzian. Ulterior, Casa cu Lei a fost reședința unui magistrat iar după Primul Război Mondial, Casa cu Lei a devenit, pentru scurt timp, sediu de bancă., Apoi, în Casa cu Lei a locuit Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, iar în 1950 imobilul a fost nationalizat.

În anii ’70, Casa cu lei a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată în restaurant, care a funcționat până în anii ’90.



 

Proprietarul clădirii este Vega Turism SA

 
Firma a fost fondată în anul 1995, cu sediul social la Hotel Vega din Mamaia. Activitatea principală a societății, conform codului CAEN, este „Hoteluri și alte facilități de cazare”. Acționari în firmă sunt GVC Investment Company Limited, cu 71,39%, firmă care are sediul social în Cipru, Gabriel Valentin Comănescu, care deține 24,91%, Upetrom Engineering SRL, care deține 3,68%, restul procentelor fiind deținute de Eugenia Drăgan, Maria Roman, Liviu Valentin Runcan, Ion Topoleanu și o Listă Persoane Fizice. Administratori sunt Gheorghe Enciu, Luminița Gina Militaru, cât și Camelia Claudia Tivichi.

 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii