Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:05 07 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța va avea un Regulament al artiștilor stradali Primăria va înființa o Comisie care va evalua talentul artistic în vederea autorizării!!! (DOCUMENT)

ro

06 Dec, 2024 17:00 1640 Marime text
  • Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind autorizarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiului Constanța a fost lansat în consultare publică în conformitate cu prevederile art.7 al Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică
  • Se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre  supus dezbaterii publice până la data de 16.12.2024
  • Regulamentul stabilește condiții obligatorii privind desfășurarea actului artistic stradal, obligațiile artiștilor și procedura de autorizare, intervalul orar permis pentru desfășurarea activității artiștilor stradali în spațiul public dar și locațiile în care se pot presta aceste mici spectacole
  • Documentul conține și hilarități de tipul: „Actul artistic stradal poate fi performat de persoane sau grupuri de până la 5 persoane cu vârsta de minimum 16 ani, cu sau fără studii de specialitate, care trebuie să facă dovada talentului lor artistic în cadrul Comisiei de analiza/evaluare privind autorizarea actelor artistice stradale în municipiul Constanța”
  • Formularul de cerere poate fi accesat de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, sau fizic, la sediul Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, str. Cuza Vodă nr.27
 
 
 
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind autorizarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiului Constanța a fost lansat în consultare publică în conformitate cu prevederile art.7 al Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
 
Proiectul de hotărâre poate fi consultat: la sediul Direcţiei Organizare Evenimente din Str. Cuza Vodă nr.27, dar și pe site-ul oficial la adresa http://www.primaria-constanta.ro, în secțiunea „De Interes Public / Transparență Decizională pe Legea 52/2003/Informare și consultare publică”.
Potrivit prevederilor art.7 alin.(4) din Legea nr.52/2003 se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre  supus dezbaterii publice până la data de 16.12.2024.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pot fi trimise în scris: prin poștă, la sediul Direcţiei Organizare Evenimente din Str. Cuza Vodă nr.27 și prin email, la adresa evenimente@primaria-constanta.ro.

Materialele transmise vor purta mențiunea: „Recomandări aduse la proiectul de hotărâre pentru „Regulamentul privind autorizarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiului Constanța”.

În secțiunea „documente” puteți vizualiza proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind autorizarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiului Constanța.

În Referatul de aprobare privind aprobarea Regulamentului privind autorizarea activitatii artistilor stradali în spațiul public al municipiului Constanța, se arată că documentul are ca scop reglementarea condițiilor de derulare a activitătii artiștilor stradali în spațiul public, ținându-se seama de studiile și talentul artistului, de prestația sa artistică și de modul de prezentare în ceea ce privește ținuta sa, și de valoarea repertoriului acestuia.

Regulamentul stabilește și locațiile în care se pot presta aceste mici spectacole, fiecare dintre artiști având o locație prestabilită, la distanță suficient de mare unul de altul, pentru a nu agresa auditiv și vizual trecătorii prin amestecul nedorit al evoluțiilor artistice.

De asemenea, este obligatoriu a se respecta legislația în vigoare privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice, normele de igienă și sănătate publică privind modul de viață al populației, precum și privind acustica urbană și limitele admisibile ale nivelului de zgomot.

Toate aceste aspecte sunt reglementate în Regulamentul la care se face referire mai sus, la care se adaugă și competențele Poliției Locale, ca organ legal constituit, de a aplica sancțiuni în cazul în care sunt încălcate prevederile Regulamentului.
 
Condiții obligatorii privind desfășurarea actului artistic stradal
 
Susținerea actului artistic stradal este obligatoriu să se desfășoare fără a pune în pericol integritatea fizică și psihică a spectatorilor, perturbarea circulației rutiere și/sau pietonale, cu respectarea tuturor prevederilor legale și fără a aduce prejudicii domeniului public sau privat al municipiului Constanța.


Este interzis ca în cadrul actului artistic stradal să se desfășoare activități precum: jocuri de noroc sau care îndeamnă publicul spectator la câștiguri ilicite; elemente cu conținut obscen sau pornografic; propagarea ideilor totalitare de natură fascist comunistă, rasistă, șovină, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură națională și religioasă, incitarea la violență publică și la discriminare; periclitarea siguranței populației, acțiuni care tulbură liniștea și ordinea publică, sau orice tip de acțiuni menite să aducă atingere integrității fizice, psihice, morale, religioase, de rasă, etnie și de activități de cerșetorie, strângere de fonduri și altele similare, muzica petrecere/manele sau orice prezentare care contravine legislației în vigoare.
 
Intervalul orar permis pentru desfășurarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiul Constanța este următorul:

a) perioada mai - septembrie: luni - vineri: 16:00-22:00; sâmbata - duminica: 10:00-12:00, 17:00-22:00
b) perioada octombrie - aprilie: luni - vineri: 16:00-20:00 sambata - duminica: 10:00-12:00, 17:00-22:00.

Zonele autorizate pentru desfășurarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiul Constanța sunt următoarele: Zona Peninsulară (Piața Ovidiu, aleile pietonale, Faleza Cazino Constanța, Portul Turistic Tomis, Faleza Esplanada), Promenada Ștefan cel Mare, malul Lacului Siutghiol, Stațiunea Mamaia (faleza statiunii, Piațeta Perla, Piațeta Cazino), parcuri (Tăbăcărie,Tomis II, Gară, Sala Sporturilor, Casa de Cultură, parcul Arheologic).

Nu se vor emite acorduri pentru următoarele locații: în intersecții, în piețe în care se desfășoară activități agro-economice, în fața trecerilor de pietoni, în zona căilor de acces, în fața instituțiilor publice, a instituțiilor sociale și de cult, în mijloacele de transport în comun, în stații de autobuz, în fața spitalelor, în zona obiectivelor militare, pe trotuare/spații pietonale cu o lățime mai mică de 3 m, în zone teraselor pentru a nu interfera cu activitatea acestora, în spațiile în care se poate perturba circulația rutieră și/sau pietonală.
 
Procedura de autorizare
 
Actul artistic stradal poate fi performat de persoane sau grupuri de până la 5 persoane cu vârsta de minimum 16 ani, cu sau fără studii de specialitate, care trebuie să facă dovada talentului lor artistic în cadrul Comisiei de analiza/evaluare privind autorizarea actelor artistice stradale în municipiul Constanța.

Dacă mai mulți muzicieni/artiști (maximum 5) doresc să susțină împreună un act artistic stradal, aceștia se vor asocia și vor aplica pentru un singur acord.

Artiștii stradali care solicită acord temporar pot depune cererea de autorizare în orice moment al anului, aceasta find supusă analizei în cadrul unei ședințe a Comisiei de analiza/evaluare.

Acordul temporar are valabilitate de cel mult 30 de zile.

Formularul de cerere poate fi accesat de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, sau fizic, la sediul Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, str. Cuza Vodă nr.27.

Regulamentul mai conține și obligațiile artiștilor stradali.



Menționăm că la nivel național, municipiile Brașov, Timișoara și Oradea au aprobat astfel de regulamente pentru artiștii stradali.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 
Citește și:


LIVE TEXT. Constanța Regulamentul cimitirelor și proiectul de delegare către operatorii privați, desființat de participanții la dezbaterea publică (GALERIE FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii