Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ajutorul consilierilor PSD, primarul Chițac a trecut proiectul prin Consiliul Local Bulevardul Mamaia rămâne fără parcări publice (DOCUMENT)

ro

22 Dec, 2023 12:18 1376 Marime text


Proiectul de hotărâre nr. 602/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bulevardul. Mamaia" a fost aprobat de consilierii locali municipali în ședința extraordinară din 21 decembrie a.c. cu 16 voturi „pentru" și 8 „abțineri".

Cu sprijinul PSD, Chițac a reușit să impună proiectul în CLM printr-un amendament depus de social-democrați prin care s-a solicitat și aprobat alocarea a 250.000 de lei, chirpurile fonduri destinate unor documentații pentru construirea de parcări publice în stațiunea Mamaia.

Reamintim că la începutul lunii în cadrul unei alte ședințe, reabilitarea bulevardului Mamaia în valoare de 166.953.814 lei fără TVA fusese respins, pe motiv că documentațiile au ajuns mult prea târziu în comisii iar proiectul nu cuprindea soluții alternative pentru locurile de parcare care vor fi desființate o dată cu demararea procesului de modernizare.

Potrivit documentului, zona de intervenție a proiectului este alcătuită din Bulevardul Mamaia, tronson delimitat de sensul giratoriu de la intersecția cu strada Pescarilor și respectiv sensul giratoriu din dreptul accesului la Hotel Diplomatic Mamaia. Lungimea este de 6,3 km.

Investiția, spune primăria, vizează „creșterea gradului de atractivitate al transportului public și migrarea unui număr cât mai mare de deplasări spre acest mijloc de transport, precum și spre deplasările pietonale și cu bicicleta, în defavoarea deplasării cu vehiculul personal, prin scăderea timpilor de deplasare și a costurilor de transport, cu efecte pozitive asupra reducerii poluării și consumului de energie, decongestionarea traficului și îmbunătățirea siguranței în trafic”, vezi secțiunea „documente".
 

Citește și:

Știri din Constanța
Proiectul ce vizează reabilitarea bulevardului Mamaia, respins în ședința extraordinară a Consiliului Local (DOCUMENT)


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii