Decizie finală a Curții de Apel. Emil Banias se poate întoarce în Consiliul Județean Constanța
Decizie finală a Curții de Apel. Emil Banias se poate întoarce în Consiliul Județean Constanța
30 Jun, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2146
Marime text
- Curtea de Apel Constanţa a soluționat recursul Prefecturii împotriva deciziei Tribunalului prin care Emil Banias și-a recăpătat mandatul de ales județean
- Astfel a fost anulat Ordinul nr. 261/2017 privind încetare a mandatului de consilier județean a lui Banias
- Acesta se poate întoarce acum în Consiliul Județean Constanța
Este vorba despre sentința civilă nr. 1190 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care a fost anulat Ordinul nr. 261/2017 de încetare a mandatului de consilier județean, Banias Emil Sorin.
Banias se poate întoarce acum în Consiliul Județean Constanța.
În plus, judecătorii de la Tribunalul au decis şi ca acesta să-şi primească banii cuveniţi, urmând ca repunerea în drepturi să se realizeze „cu plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale neachitate, până la efectiva punere în funcţie“.
Banias este membru PNL.
Precizăm că pe ordinea ședinței de Consiliu Județean de astăzi nu se regăsește proiectul de hotărâre privind validarea mandatului lui Emil Banias.
Citește și:
Procesul pentru mandatul lui Emil Banias a ajuns la Curtea de Apel
Oficial de la Prefectura Constanţa. Lovitură de teatru în cazul fratelui deputatului Banias. Nu va mai fi validat consilier judeţean
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii