Făgădău continuă schimbările în primărie Sorina Loredana Petrescu Gorpin, numită director executiv al SPCLEP Constanţa (documente)
Făgădău continuă schimbările în primărie: Sorina Loredana Petrescu Gorpin, numită director executiv al
26 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
10815
Marime text
Ceea ce doar se prevestea a început să se concretizeze… cel puţin la nivel declarativ. În data de 27 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, anunţa: „Trebuie să construim o echipă. De aceea, azi am anunţat două seturi de măsuri. Unu, am încetat colaborarea cu următorii: Mădălina Vascu Laciu (directorul executiv al Direcţiei Servicii publice), Aurora Traşcă (Direcţia de Gospodărire Comunală), Liviu Pătraşcu (Direcţia Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente), Ionuţ Pripişi (şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa şi adjunctul Poliţiei Locale) şi Daniel Bratu (şeful Poliţiei Locale Constanţa). Nici Sânziana Ene (şef la Serviciul Autorizare Agenţi Economici) nu va face parte din echipă. Georgianei Gospodaru, care a fost interimar la conducerea Direcţiei Patrimoniu, i-a încetat delegarea, se va întoarce la locul de execuţie din organigramă“, preciza edilul-şef al municipiului Constanţa. De atunci, a trecut ceva timp şi doar o parte din ce se anunţa a fi o „primă epurare” a Primăriei Constanţa s-a realizat. Printre persoanele vizate de Decebal Făgădău se regăsea și Georgiana Gospodaru, care a activat ca interimar la conducerea Direcţiei Patrimoniu. Delagația i-a încetat așa că se impunea desemnarea unui nou șef la direcția respectivă. Edilul șef s-a descurcat rapid, iar din data de 1 iulie, șeful Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța este fostul prefect al județului, Radu Volcinschi.
O altă schimbare s-a produs pe 4 iulie anul curent. De această data, cea vizată a fost Aurora Traşcă, cea care a coordonat până de curând activitatea Direcției de Gospodărire comunală. În locul acesteia a fost numit Rareș Iordache, unul dintre fondatorii SPIT Constanța și oamenii de bază de aici. De altfel, înainte de a fi luat în Primăria Constanța, Iordache a deținut funcția de șef Serviciu Informatizare în cadrul SPITVBL Constanța.
Numirile continuă
În luna februarie a acestui an, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezenta o promovare pe funcţie de conducere oarecum bizară pentru mulţi funcţionari publici şi nu numai. Printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanţa, adoptată de aleşi în şedinţa ordinară din 31 august 2015, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Constanţa avea director executiv în persoana Mihaelei Tălpălaru. De unde până unde s-a ajuns la ea şi ce a recomandat-o în mod deosebit pe Mihaela Tălpălaru să ocupe acea funcţie rămâne o enigmă, mai ales că pregătirea şi studiile acesteia le regăseşti şi la alţi funcţionari publici din Primăria Constanţa. Promovarea a fost valabilă „pe durata de maximum şase luni“, adică până la finele lunii februarie 2016.De atunci și până în prezent nu s-a mai auzit nimic despre vreo potențială ocupare a acelui post rămas vacant, dar asta nu înseamnă că s-a uitat de existența lui.
Astfel, recent, primarul Decebal Făgădău a semnat o nouă decizie de numire. De această dată beneficiara promovării este Sorina Loredana Petrescu Gorpin, cea care a devenit directorul executiv al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Constanţa. Înainte de avansare, aceasta activa ca inspector în cadrul SPCLEP din subordinea Primăriei Constanța.
Potrivit ultimei declarații de avere, Sorina Loredana Petrescu Gorpin deține un apartament în Mamaia Nord și un autoturism Volkswagen fabricat în anul 2002. Din punct de vedere financiar, am remarcat că în anul 2019 va trebui să lichideze un credit bancar în valoare de 34.000 de lei, iar zece ani mai târziu are termen scadent pentru un alt credit bancar în valoare de 50.000 euro. Veniturile familiei Gorpin în anul fiscal precedent nu pot fi prezentate cu exactitate întrucât salariul soțului său, care lucrează la SC Pro TV, este confidenţial. În schimb, salariul încasat de ea anul trecut a fost de 16.116 lei, potrivit aceluiași document. Dacă tot nu are acțiuni în nicio firmă pentru că statutul de funcționar public nu-I permite, Sorina Loredana Petrescu Gorpin este membru în Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică.
Citește și:
-
Cu sprijinul fostului viceprimar Gabriel Stan - Un fost poliţist local, director SPCLEP Constanţa (documente)
-
Motive neelucidate de promovare - „Preferata“ lui Stan a pierdut şefia SPCLEP Constanţa (document)
Potrivit ultimei declarații de avere postate pe site-ul SPIT Constanța, document ce datează din anul 2010, Mihaela Popescu deținea la acea dată un apartament, un autoturism Renault Megane fabricat în anul 2005, iar veniturile realizate de familie în anul fiscal 2014 erau de 106.391 lei. Ca și doamna Gorpin, Mihaela Poepscu era în anul 2010 membră a Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică. În momentul în care vom afla noi date vi le vom aduce la cunoștință în edițiile viitoare.
Citește și: În pofida „piedicilor” puse de Legea funcţionarului public - Făgădău face schimbări în Primăria Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Bebe 27 Jul, 2016 13:08 Urbanismul e varza infundat pana peste cap cu dosare, Constanta sta pe loc fara urbanism.
- Cosmin 26 Jul, 2016 08:51 La urbanism cand are de gand sa numeasca pe cineva,de sase luni nu semneaza nimeni nimic...incredibil...