Nicuşor Constantinescu, executat silit! A fost somat, atât în penitenciar, cât şi la domiciliu, să restituie un prejudiciu Consiliului Judeţean Constanţa. A refuzat (document)
Nicuşor Constantinescu, executat silit! A fost somat, atât în penitenciar, cât şi la domiciliu, să restituie
10 Oct, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
9698
Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa l-a somat pe fostul său preşedinte, Nicuşor Constantinescu, să plătească un nou prejudiciu, după ce avocaţii săi au mai pierdut un proces. Mai exact, pe 22.08.2018 au fost emise două somaţii – 22.401,respectiv 21.070, prin care, conform procedurii, Nicuşor Constantinescu era obligat să efectueze plata în sumă de 401.700 de lei, conform deciziei civile nr. 41C/02.03.2018 a Curţii de Apel Constanţa, în dosarul 7191/118/2016, şi plata în sumă de 129.032,87 de lei, conform deciziei civile nr. 857/24.05.2018 a Curţii de Apel Constanţa în dosarul 12859/212/2017.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, ne-a precizat că „somaţia i-a fost comunicată atât la penitenciar, cât şi la adresa de domiciliu, ambele fiind returnate pentru refuz de primire. Următorul pas este executarea silită, pe care o va face un executor judecătoresc.
Dosarul 7191/118/2016 priveşte plata nelegală către SC Combat Press SRL, constatată prin Decizia nr. 38/2011 a Camerei de Conturi Constanţa. Dosarul 12859/212/2017 priveşte plata reprezentând cheltuieli de executare silită şi penalităţi de întârziere pentru neeliberarea la timp a certificatelor de urbanism / a autorizaţiilor de construire / necomunicarea informaţiilor de interes public“, a explicat Horia Ţuţuianu.
În secţiunea „Documente” puteţi consulta anunţul privind somaţia publică a fostului preşedinte al CJC Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii