Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Ovidiu, locul trei în județul Constanța în ceea ce privește gradul de absorbție a fondurilor europene și guvernamentale

ro

03 Mar, 2020 00:00 4971 Marime text

Primăria Ovidiu a ajuns la un grad de absorbție a fondurilor europene și guvernamentale ce o poziționează pe locul 3 în județul Constanța. Printre proiectele aflate în curs de implementare, dar și cele care au fost deja finalizate, se numără: construirea unui debarcader; înființarea a două parcuri de recreere; conservarea, reconstituirea parțială și punerea în valoare pentru integrarea în circuitului turistic a Castrului Roman; construirea unei creșe cu program prelungit în orașul Ovidiu, dar și a unei grădinițe și a școlii generale în satul Poiana.


Proiectul „Construire debarcader în orașul Ovidiu“ a fost finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, măsura 1: Puncte de debarcare, descărcare și prima comercializare a peștelui în zona Dobrogea Nord, în baza contractului de finanțare nr. 439/04.02.2015. Proiectul a avut o valoare de 1.782.065,95 lei inclusiv TVA și a fost implementat în perioada 04.02.2015-03.12.2015.


A urmat proiectul „Parc de recreere în orașul Ovidiu“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1: "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere", Domeniul major de intervenție 1.1: "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Subdomeniul: Poli de creștere, în baza contractului de finanțare nr. 5062/24.03.2015. Implementat în perioada 24.03.2015- 31.08.2016. Proiectul respectiv a avut o valoare de 5.592.644,82 lei, inclusiv TVA.


Locuitorii din oraș se bucură de o zonă de relaxare și agrement, având la dispoziție un parc de agrement, situat între Debarcader și Parc Faleză, și un parc de recreere în cartierul Ovidiu Sud.


Proiectul „Zona de relaxare și agrement în Orașul Ovidiu“ este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.2. „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”, conform contractului de finanțare nr. 1897/24.04.2018. Implementat în perioada
24.04.2018- 30.04.2020, proiectul are o valoare de 6.425.304,96 lei inclusiv TVA.



Proiectul „Sit arheologic Ovidiu – conservare, reconstituire parțială și punere în valoare pentru integrarea în circuit turistic a Castrului Roman“ are o valoare de 14.110.568,95 lei, inclusiv TVA. Acest proiect a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1. "Impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale", conform contractului de finanțare nr. 2699/17.07.2018. Perioada de implementare - 17.07.2018- 28.02.2022.


Pentru cei mai mici locuitori ai orașului, a fost demarată construirea unei creșe cu program prelungit. Vorbim de proiectul „Construire imobil P+1E cu destinația de creșă cu program prelungit în orașul Ovidiu”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de Investiții 10.1: Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație si formare, obiectiv specific 10.1A: Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, conform contractului de finanțare nr. 4532/01.07.2019. Valoarea proiectului este de 1.549.760,25 lei, inclusiv TVA. Acesta va fi implementat în perioada 01.07.2019- 31.03.2021.


Prin proiectul „Un risc al managementului integrat și reacții eficiente ale autorităților pentru siguranța civililor - CIVILFETY”, orașul Ovidiu beneficiază acum de ambulanță, mașină de pompieri, microbuz, ambarcațiune rapidă pentru intervenție pe lac, sistem de monitorizare și alarmare în caz de dezastre naturale. Proiectul „Un risc al managementului integrat și reacții eficiente ale autorităților pentru siguranța civililor - CIVILFETY“ este finanțat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România-Bulgaria, Axa 3 - „O regiune sigură”, Obiectivul specific 3.1 - Îmbunătățirea managementului comun al riscului in regiunea transfrontalieră. Liderul partener al proiectului este reprezentat de Primăria Orașului Ovidiu, iar partenerii din Bulgaria în cadrul proiectului sunt Primăria Municipiului Shabla și Fundația Idein Development, conform contractelor de finanțare 79748/12.07.2018 și 79746/ 12.07.2018. Valoarea proiectului pentru liderul de parteneriat UAT Oraș Ovidiu este de 420.897,40 de euro inclusiv TVA. Acesta va fi implementat în perioada 12.07.2018- 23.07.2020.



Copiii din satul Poiana merg la grădiniță și la școală, care funcționează în imobile noi. Proiectul „Construire imobil grădiniță și școală generală sat Poiana” este finanțat prin Programul National de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, Subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, Domeniul specific - realizare/extindere/reabilitare/modernizare/
dotare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii, conform contractului de finanțare nr.1715/01.03.2018 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Valoarea proiectului, implementat în perioada 01.03.2018- 30.09.2019, este de 1.352.355,75 lei inclusiv TVA.


Un alt proiect realizat cu succes de administrația publică locală este „Reabilitare și modernizare străzi în localitatea Poiana“. Finanțat prin Programul National de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, Subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, Domeniul specific - construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, conform contractului de finanțare nr. 3175/24.04.2018 încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, proiectul are o valoare de 4.430.392 lei, inclusiv TVA. Perioada de implementare a acestui proiect este 24.04.2018- 30.11.2020.




Citește și:

Labirint de vegetație și loc de recreere Lucrările de amenajare a două parcuri noi în Ovidiu, aproape de finalizare

Comunicat de presă Primăria Ovidiu anunță lucrări de amenajare a domeniului public pe strada Amurgului

S-a stabilit cine se va ocupa de reconstituirea și punerea în circuitul turistic a Castrului roman din orașul Ovidiu (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii