#ConstanțaEsteBine 23 ianuarie 2025. O nouă zi de lună în scădere, cu eliminări de toate felurile, în special emoționale și de povești

23 ianuarie 2025

O nouă zi de lună în scădere, cu eliminări de toate felurile, în special emoționale și de povești. Mintea se agață de trecut, sau fuge în viitor, pentru că asta știe să facă mai bine. Mintea nu înțelege conceptul de prezent, așa că fuge de el cât poate.
Corpul trăiește în prezent.
Și fuga minții îl afectează.

În Newsletter-ul săptămânal mediccuexperienta.substack.com avem povești utile despre dificultățile corpului, când mintea este în procesele sale de agățare de trecut sau de viitor.

Povești precum cea a graurului unicolor, partea a 4-a

Toată noaptea graurul unicolor s-a gândit la varianta de a petrece o zi fără stolul din care făcuse parte o viață întreagă.

Simțea frică și furnicături în aripi, numai la gândul că nu va mai pleca alături de ceilalți în expedițiile de hrănire, dar și excitație și spirit de aventură.


Când a răsărit soarele și stolul se aduna în lăstărișul pe care îl ocupa în ultimele săptămâni, ca și ”bază de adunare”, graurul unicolor s-a tot dus la periferia stolului și s-a așezat strategic, pregătit să rămână pe loc, atunci când ceilalți decolau.

Chemarea la zbor a venit sub forma unui impuls atât de puternic, atât de imperativ, încât decizia și hotărârea graurului de a nu zbura alături de ceilalți s-a topit în fața forței grupului. S-a trezit pur și simplu că zboară în formație, așa cum o făcuse întreaga viață. Nu și-a dat seama când a ajuns acolo, nu înțelegea deloc cum zbura la dreapta sau la stânga, așa cum se vălurea energia.
Și ce să vezi?
Era exact în mijlocul stolului, acolo unde fusese mereu.
Puterea obișnuințelor și energia stolului erau forțe uriașe.
O singură decizie și o mică experiență de periferie, plus o zi de post, nu au putut șterge condiționările de o viață, chiar dacă observațiile făcute meritau explorate și testate.


Graurul unicolor s-a străduit să își croiască loc spre periferia stolului, în timpul zborului, dar nu a fost ușor deloc. Puterea care menținea toate păsările laolaltă era magnetică și intensă. Iar tulburarea pe care ar fi creat-o în zbor dacă și-ar fi schimbat poziția ar fi fost prea mare. Și a mai realizat un lucru: nu avea destulă putere personală să poată să facă schimbarea de unul singur. În cel mai bun caz, s-ar fi zbătut și ar fi pierdut atâta energie, încât corpul fizic s-ar fi putut îmbolnăvi.
Nu era ceva ce și-ar fi dorit. Să rămână complet fără puterea de a zbura.

A continuat să-și desfășoare ziua, ca toate celelalte zile.
Când a ajuns la locul de hrănire, s-a străduit să meargă la periferia stolului, dar mișcările rapide ale păsărilor, învățate de o viață, au făcut și această sarcină dificilă.
Își amintea ziua anterioară, când reușise să se poziționeze la periferia stolului.
Acum de ce nu mai ieșea ca ieri?
Ce se întâmplase prima oară, și nu se mai întâmpla acum?

Ziua a trecut, s-au întors la lăstărișul familiar, unde cuibărea stolul peste noapte și s-a străduit să meargă cât era posibil către periferia grupului uriaș și gălăgios de grauri pestriți.
Pentru prima oară, a început să se uite atent la toți graurii, căutând cu privirea ceva, fără să înțeleagă ce anume.
Când a simțit că era aproape obosit și nu reușea să ajungă la periferie, a văzut un alt graur cu o culoare a penajului diferită de a celorlalți. Care stătea înghesuit între graurii pestriți, cuminte și ascultător, ca toți ceilalți.

Cu ultimele puteri, și-a croit drumul către acel graur, ajungând lângă el.
L-a privit o secundă în ochi, și răpus de oboseală, a adormit.
Mai este cineva ca mine, diferit de ceilalți, a fost ultimul lui gând înainte de intra în somnul adânc.

Pe mâine, cu o continuare a poveștii graurului unicolor.
Să ne fie bine tuturor,
Cu iubire,