Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
14:55 28 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine „Iar despre povești”, cu dr. Sorina Soescu

ro

29 Apr, 2020 00:00 2444 Marime text

Decupate dintr-un cotidian ce ar putea părea anost, poveștile pe care ni le propune, în lecturi pe Facebook, Zyanna Orinda (dr. Sorina Soescu) sunt cu-adevărat întoarceri la matcă, la origini, la păcate refuzate (of, soacrele!) sau la ceea ce ar trebui să aibă ca valori fundamentale copiii noștri în viitorul lor.
 

 
„Revin cu această «tema» a poveștilor, pentru că viață noastră ESTE o poveste (pe care o tot povestim în mintea noastră iar și iar).
Realitatea este NATURĂ minunată din jur, în care fiecare specie își are rostul și locul ei.
Pentru că oamenii nu-și găsesc ușor un loc sau un rost, imaginează povești.
Să nu mă înțelegeți greșit.
Ficțiunea / poveștile sunt FOARTE utile.
Ne ajută pe noi oamenii să cooperăm mai bine.
Dacă nu credeam poveștile dintr-o carte, oare cum mai puteam noi să participăm la jocul religiei, al educației sau al medicinei?
Poveștile sunt foarte utile. Ne ajută să cooperăm în jocuri ale căror reguli le respectăm cu toții, pentru că suntem de acord cu ele.
Dar uneori, poveștile expiră. Și merită schimbate.
Când vreți să mai despovestiți povești - începeți cu cele pentru copii.

Eliminați «lupii» / vânătorii și alte personaje sângeroase, cu colți, gheare și cuțite.
Eliminați agresivitatea prezentată brutal copiilor și găsiți fie alte povești, fie jucați-vă cu cei mici să găsească ALTE VERSIUNI DE FINAL ale poveștilor (chiar dacă lupii rămân - încă - personajele negative).
Vibrația joasă a terorii nu este cel mai bun loc în care să începem călătoria în Realitate. Este mai ușor să începem cu vibrația iubirii. Mult mai ușor.
La fel cum diversificarea alimentației la bebeluși se începe cu fructele și nu direct cu proteinele și carnea.
Des-povestiți inclusiv poveștile despre trecutul vostru, al fiecăruia.
Nu mai povestiți despre soacra cea severă și pretențioasă, ci despre femeia puternică, antrenoarea celor mai importante abilități pe care le exersați acum: răbdarea, flexibilitatea, creativitatea și mai ales, inventivitatea. Ca să poți mulțumi o soacră (ce niciodată nu va fi mulțumită de nora / ginerele sau) ai nevoie să joci un rol în care să expui abilități pe care nu le-ai putea antrena decât cu ea.
Nu mai povestiți despre traume, drame și tragedii. Ci despre oportunități și momente de evoluție brusc apărute în viață voastră.
Nu despre concedieri, ci despre pași înainte (chiar și cu un șut în fund).
Nu înseamnă minimizarea suferinței sau lipsa de compasiune.

Ci doar des-povestirea poveștilor.
Copiii au nevoie de jeluiri, văicăreli și multe metafore în povești, să priceapă ideile de suferință, dificultăți, probleme și mai ales, complicații ale vieții adulte.
Adulții care devenim NU MAI AU NEVOIE de acestea și pot DES-POVEȘTI (ca să nu spun descânta) trecutul lor.
Din prezent, schimbăm și trecutul, nu doar viitorul.
Pentru că PREZENTUL este tot ce avem.
Aici SUNTEM. Și TRĂIM.
O săptămâna minunată,
Vă iubesc”.

Sursa foto: Facebook Zyanna Orinda
Citește și:

#ConstanțaEsteBine „Povești despovestite”, de dr. Sorina Soescu

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii